Grecia va extinde programul Golden Visa în schimbul investiţiilor străine
Grecia va extinde programul "Golden Visa", care oferă investitorilor din afara Uniunii Europene un permis de rezidenţă pentru o perioadă de cinci ani atât pentru deţinătorul vizei cât şi pentru familia sa, a anunţat joi Ministerul responsabil pentru Politica Migratorie din Grecia, informează AFP, potrivit jurnalul.ro.
Până acum, acest program era rezervat doar investitorilor din ţările terţe care achiziţionau bunuri imobiliare în valoare de cel puţin 250.000 de euro în Grecia. Conform unui proiect de lege care ar urma să fie adoptat până la toamnă, programul va fi extins şi pentru resortisanţii din ţările terţe care investesc cel puţin 400.000 de euro într-o companie cu sediul în Grecia sau depun această sumă la o instituţie locală de credit.
De asemenea, vor beneficia de o "Golden Visa" şi cei care achiziţionează obligaţiuni guvernamentale greceşti în valoare de cel puţin 400.000 de euro sau cei care investesc cel puţin 400.000 de euro pentru achiziţionarea de acţiuni la companii cu sediul sau cartierul general în Grecia.
Obiectivul programului este "atragerea de investitori care să contribuie la relansarea economiei şi de asemenea să răspundă la o cerere a pieţelor", a dezvăluit pentru AFP o sursă din Ministerul responsabil pentru Politica Migratorie din Grecia.
Potrivit cifrelor oficiale, chinezii, ruşii, turcii şi egiptenii sunt pe primele locuri în rândul celor aproximativ 5.000 de beneficiari ai acestui program lansat în anul 2013 şi care a generat un interes crescut.
La nivelul Uniunii Europene, un număr de 13 state au lansat programe similare, pe care Parlamentul European vrea să le încadreze mai bine în numele luptei împotriva corupţiei şi a spălării de bani.
PUBLIKA.MD aminteşte că şi în ţara noastră există un astfel de program. Străinii pot obţine cetăţenia moldovenească dacă vor contribui cu cel puţin 100.000 de euro în Fondul de dezvoltare durabilă sau vor investi 250.000 de euro, în domeniile de dezvoltare strategică.
- O companie americană, interesată să investească în Zona Economică Liberă Bălți
- Roman Chirca: Obținerea cetățeniei prin investiții poate crește substanțial fluxul financiar către Republica Moldova
- ATENȚIE! Ce trebuie să știe toate persoanele care pleacă în vacanță în Grecia. S-a schimbat codul rutier