Să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Bunăoară, despre niște noțiuni care ne vin pe limbă în perioada estivală și mai ales în cea caniculară, mai precis, despre ”zăduf” și ”năduf”. 

Acestea caracterizează zilele toride și sunt utilizate uneori ca sinonime absolute, dar de fapt nu sunt chiar absolute.  În unele contexte ele au același sens, în altele însă folosirea cuvântului ”zăduf” în locul lui ”năduf” este eronată. Dicționarul explicativ ne arată că „năduf” face parte din limbajul popular și înseamnă atât o „senzaţie de greutate în respiraţie, care constituie simptomul mai multor boli”, adică sufocare sau înecăciune, cât și „căldură mare, înăbuşitoare, caniculă, arşiţă, zăpuşeală”, dar și „supărare, necaz, ciudă sau mânie”. Ca Ilustrare de utilizare, dicționarul citează din Liviu Rebreanu: „Un necaz mare îi înăbuşea inima ca un năduf”, pentru sensul de sufocare și pe Alexandru Odobescu: ”Omul la vânătoare, fie pe ger și ninsoare, fie pe năduf de soare, nici nu prinde veste că ce timp mai este”, pentru sensul de arșiță. La Mihail Sadoveanu găsim și sensul ”necaz”:   ”Oftă cu năduf și începu să strângă masa, cu mișcări smuncite”.  Apropo, în opera lui Sadoveanu și a lui Ion Creangă apare și varianta regională moldovenească ”năduh”.  De altfel, cuvântul slav ”naduh” stă la originea cuvântului românesc ”năduf”.

Năduf este și una dintre denumirile populare ale astmului, boală care se manifestă prin greutate în evacuarea aerului din plămâni și prin nevoia imperioasă de aer.

Cât priveşte cuvântul ”zăduf”, acesta e doar un sinonim parțial cu ”năduf”, deoarece nu-i preia prima accepţie, cea medicală, de înecăciune sau sufocare. În schimb are același sens cu ”năduf” când e vorba de temperaturile ridicate şi de stările de spirit negative. Iată şi exemplele  din literatura clasică care îi ilustrează aplicarea în aceste contexte – din Ioan Slavici (”Era mare secetă, nesuferită arşiţă, greu zăduf”) şi din Barbu Ștefănescu Delavrancea (”Zăduful ce-o munceşte simte bine c-o sugrumă”). Şi substantivul ”zăduf” are forma regională ”zăduh”,  ”zaduh” fiind cuvântul slav care îi stă la origine.

Dacă din cine știe ce motive sau capricii, nu vă place cum sună cuvântul ”năduf”, alegeți în voia inimii o alternativă din cele recomandate de dicționarul de sinonime:  apă, astm, ciudă, coada-vacii, dispnee, enervare, furie, gelozie, invidie, irascibilitate, iritabilitate, iritare, iritație, înecăciune, înădușeală, înverșunare, jale, mânie, nădușeală, necaz, nervozitate, pică, pizmă, pornire, ranchiună, salvie, sudoare, sufocare, supărare, surescitabilitate, surescitare, transpirație. Dacă nu vă place ”zăduf”, alegeți din aceeași sursă dintre: belea, bucluc, dandana, încurcătură, năpastă, neajuns, necaz, nemulțumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, pacoste, pocinog, rău, supărare.

Cu speranța că v-am dovedit încă o dată, dacă mai era nevoie, de bogăția de resurse a limbii noastre, să ne auzim de bine!