Accident la un festival din Germaniei! Patru copii au fost răniţi în timp ce se dădeau într-un carusel
Foto: Igor Rotari | PUBLIKA
Patru copii au fost răniţi sâmbătă în timp ce se dădeau într-un carusel la un festival stradal din oraşul german Ramseck (sud-vest).
Accidentul s-a produs atunci când una dintre gondolele caruselului, în care se aflau trei copii, s-a desprins, ciocnindu-se de o altă gondolă.
Pe moment nu este clar cum s-a rănit cel de-al patrulea copil, scrie Jurnalul.ro.
Potrivit poliţiei, unul dintre copiii răniţi a suferit leziuni grave.

- PISCINĂ PERICULOASĂ! Momentul în care doi copii se scăldau într-un havuz din Parcului Afgan din Capitală (VIDEO)
- Copiii salvaţi din peştera din Thailanda se vor retrage câteva zile într-un templu budist
- FESTIVALUL PORTULUI NAŢIONAL în satul Mândâc. Locuitorii au sărbătorit și au reînviat tradițiile vechi