PREMIERĂ pentru Moldova! Strugurii și vinurile moldovenești vor ajunge în septembrie pe mesele din Polonia
Cetățenii Poloniei vor gusta strugurii moldovenești direct de la producător. La sfârșitul lunii septembrie țara parteneră va găzdui primul festival al strugurilor și vinurilor moldovenești. Evenimentul este o premieră pentru țara noastră și va aduna peste 20 de agricultori în centrul istoric al orașului Torun din Polonia. Anunțul a fost făcut la finalul sesiunii a V-a a Adunării Parlamentare a Republicii Moldova și Republicii Polone.
"Avem deja o listă de 20 de producători care au plantații moderne, plantații cu struguri de calitate. Vom avea și un forum cu oameni de afacere în cadrul acestui festival unde sperăm ca producătorii să-și găsească acei importatori sau parteneri cu care să poată conlucra", a spus Ion Balan, deputat PDM.
Deputații moldoveni au decis să anticipeze un pic evenimentul și i-au făcut un dar simbolic vicepreședintelui Seismului Republicii Polonia, aflat într-o vizită oficială la Chișinău.
"Ştiu că merele din Polonia sunt dulci, dar şi strugurii noştri sunt dulci şi, cred eu, vor fi foarte solicitaţi de consumatori. Simbolic vă oferim un coşuleţ cu struguri din podgoriile noastre", a spus deputatul, Nae-Simion Pleşca.
Strugurii au fost culeși chiar de pe podgoriile președintelui Comisiei Agricultură din cadrul legislativului, Ion Balan. Oficialul polonez a recunoscut că îi plac strugurii moldovenești, dar nu în ultimul rând și vinul.
- E un vin pe care îl cunosc bine. Cel puţin în versiunile care erau în circulaţie acum câţiva ani.
Festivalul este așteptat de locuitorii Poloniei. Deputații străini au menționat că vor merge neapărat la eveniment împreună cu familiile lor.
"Mereu am acasă coniac și vin moldovenesc și toți oaspeții sunt cu adevărat impresionați de această băutură. Eu cred că aceasta este cea mai bună metodă de promovare, pentru a construi nu doar contacte pentru afaceri, dar și pentru atmosferă", a spus Andrzej Halicki, deputat din Polonia.
Evenimentul se va desfășura sub înaltul patronaj al președinților de Parlament din Moldova și Polonia. Prin acestă acțiune se vrea ca volumul exporturilor de struguri de masă și de vin să sporească.
"Volumul de struguri de masă în Republica Moldova este în creștere. România nu reușește să primească toți strugurii noștri și de aceea noi avem nevoie de încă o piață sau poate două destul de interesate în strugurii noștri cum este Polonia", a spus Ion Balan, deputat PDM.
Festivalul se va desfășura în perioada 29 și 30 septembrie. Datele Oficiului Național al Viei și Vinului arată că anul trecut, Polonia a fost cel mai mare cumpărător de vinuri moldovenești, unde au ajuns 14 la sută din total exporturilor de vinuri.
- Accident la un festival din Germaniei! Patru copii au fost răniţi în timp ce se dădeau într-un carusel
- Moldova ar putea să aibă un acord de liber schimb cu China: Ne dorim ca produsele noastre să ajungă acolo
- Pavel Filip în discuţie cu reprezentanții companiilor chineze: Suntem gata să discutăm despre diferite forme de cooperare (FOTO)