Grecia critică Rusia pentru încercarea de a submina acordul cu Macedonia
foto: hotnews.ro
Ministrul grec de Externe, Nios Kotzias, a criticat Rusia pentru încercarea de a submina un acord semnat cu Macedonia privind denumirea fostului stat iugoslav, relatează site-ul hotnews.ro.
Grecia a anunțat la 11 iulie că va expulza doi diplomați ruși și le va interzice altor doi să intre pe teritoriul său, aceștia fiind suspectați că ar fi încercat să submineze un acord între Atena și Skopje.
În urmă cu o lună, Grecia şi Macedonia au ajuns la un acord pentru schimbarea numelui fostei republici iugoslave - în Republica Macedoniei de Nord -, deschizând astfel drumul către aderarea Macedoniei la UE şi NATO.
Cele două ţări vecine au avut, de la crearea statului macedonean, în 1991, o dispută asupra numelui oficial al acesteia din urmă. Atena a refuzat să o recunoască sub numele de "Macedonia", apreciind că acest apelativ ţine de patrimoniul său istoric şi cultural, o provincie din nordul Greciei, la frontiera cu ţara vecină, având acelaşi nume
"Rusia trebuie să realizeze că nu poate ignora interesele naționale ale altui stat doar pentru că se simte mai puternică", a declarat oficialul grec într-un interviu.
Grecia a anunțat la 11 iulie că va expulza doi diplomați ruși și le va interzice altor doi să intre pe teritoriul său, aceștia fiind suspectați că ar fi încercat să submineze un acord între Atena și Skopje.
În urmă cu o lună, Grecia şi Macedonia au ajuns la un acord pentru schimbarea numelui fostei republici iugoslave - în Republica Macedoniei de Nord -, deschizând astfel drumul către aderarea Macedoniei la UE şi NATO.
Cele două ţări vecine au avut, de la crearea statului macedonean, în 1991, o dispută asupra numelui oficial al acesteia din urmă. Atena a refuzat să o recunoască sub numele de "Macedonia", apreciind că acest apelativ ţine de patrimoniul său istoric şi cultural, o provincie din nordul Greciei, la frontiera cu ţara vecină, având acelaşi nume
- INCENDII DE VEGETAŢIE DEVASTATOARE în Grecia: Cel puţin 50 de morţi şi peste 100 de răniţi (IMAGINI DIN INFERN)
- PUBLIKA WORLD: Incendiile de vegetaţie fac PRĂPĂD în Grecia. Oameni morţi şi case cuprinse de flăcări (VIDEO)
- Ministrul irlandez de Externe: Scenariul ieşirii Marii Britanii din UE fără un acord este unul improbabil