Andrei Năstase atacă, din nou, jurnaliştii. Acesta acuză PRIVESC.EU că nu îi filmează protestele
Andrei Năstase recidivează şi atacă din nou presa. De această dată, ţintă a devenit portalul privesc.eu, specializat în transmisiuni live ale evenimentelor. Acesta a acuzat jurnaliştii acestui site că nu au filmat un protest de-al lui din faţa Primăriei Chişinău. Replica celor de la privesc.eu a fost pe măsură. Năstase a fost învinuit de manipulare şi au dat de înțeles că vor ignora pe viitor acțiunile organizate de Năstase.
"Că n-ar fi putut fi aici Privesc.Eu? Ar fi putut şi nu este. Dar știți de ce? Ieri, dimineață, când am făcut aici o conferință de presă, mizeria lui Șor a fost dată live! Alaltăieri, când ne-au pângărit birourile, când au vrut să ne pângărească birourile, acel circ a fost dat în permanență live", a spus liderul PPDA, Andrei Năstase.
Cofondatorii protalului l-au acuzat pe Năstase că declaraţiile lui sunt nimic altceva decât o manipulare.
Într-o postare pe facebook, Radu Chivriga, unul dintre cofondatorii site-ului, a scris că nu a fost transmis live nici protestul lui Șor, nici cel al lui Năstase, iar asta pentru că liderul PPDA a anunţat abia la ora unu noaptea că dimineaţa urmează să aibă loc mitingul.
Chivriga a menţionat că nu au mers la niciunul dintre cele două proteste, pentru că nu au fost anunţate din timp.
Şi celălalt cofondator, Vitalie Eşanu, a scris că acuzaţiile lui Andrei Năstase sunt nefondate. El i-a amintit acestuia că are semnat un contract cu privesc.eu, iar portalul este un serviciu de livestreaming, care are multe cheltuieli.
Mai mult, Eşanu i-a spus că a transmis gratuit sute de ore de la protestele Partidului DA, pe frig, ploaie și vânt şi că nemulțumitului de azi i se ia darul.
O reacție mult mai dură a avut bloggerul Eugen Luchianiuc, care anterior a lucrat la portalul privesc.eu.
"Un simplu idiot, pe nume Andrei Năstase, a spus că Privesc.Eu este a lui Ilan Șor.Băi, idiotule, arată-mi un link unde privesc.eu a transmis mitingul lui Ilan Şor, dacă tu îmi arăţi, eu îţi arăt că tu eşti domnișoară. Până acum eu credeam că e o anormalitate că tu nu ești primar în Chișinău. Astăzi chiar mă bucur că Chişinăul nu a ajuns pe mâinile unui idiot și schizofrenic", a replicat bloggerul Eugen Luchianiuc.
Internauţii nu au ezitat să comenteze declaraţiile lui Năstase. Purtătorul de cuvânt al Partidului Liberal, Ionel Puşcaş, a scris că liderul PPDA are apucături dictatoriale.
Nu este prima dată când liderul PPDA şi susţinătorii săi manifestă un comportament agresiv faţă de jurnalişti.
Săptămâna trecută, simpantizanţii Maiei Sandu şi ai lui Andrei Năstase au tăbărât peste jurnalistul Publika TV, Oxana Bodnar și au agresat-o verbal.
- DUBLE STANDARDE! Asociaţiile de media, apropiate PAS ŞI PPDA, reacţioneză când au chef la ameninţările la adresa jurnaliştilor
- Scandal la conferinţa lui Năstase. Membrii PPDA s-au îmbrâncit cu simpatizanţii lui Şor
- Pavel Filip privind acuzaţiile PPDA despre cafeneaua Guguţă: La toţi le place să bată din gură, dar nimeni nu vine cu argumente şi dovezi