Ploi cu descărcări electrice în toată țara. Câte grade vor indica termometrele
Mâine, în toată ţara vor cădea ploi cu descărcări electrice. Vântul va sufla din nord-est, slab la moderat. La Briceni şi Bălţi vor fi 26 de grade, iar la Soroca se vor înregistra 27 de grade.
La Orhei va ploua şi vor fi 26 de grade. La Tiraspol meterologii prognozează 29 de grade. La Leova mercurul din termometre va urca până la 30 de grade, iar la Comrat şi Cahul vor fi 31 de grade.
Mâine, în Chişinău se vor înregistra 29 de grade Celsius, iar seara vor fi 20 de grade Celsius. În următoarele zile maximele vor urca până la 35 de grade, izolat vor cădea ploi cu descărcări electrice.
Mâine în cea mai mare parte a Europei cerul va fi variabil. La Madrid şi Paris vor fi 35 de grade Celsius. La Londra se va înregistra 34 de grade, iar la Roma cerul va fi senin şi se vor fi 33 de grade.
La Berlin mercurul din termometre va indica 32 de grade. La Viena maximele vor urca până la 28 de grade Celsius şi vor cădea ploi cu descărcări electrice. La Praga şi Budapesta sunt anunţate 30 de grade.
La Varşovia se vor înregistra 28 de grade şi sunt anunţate ploi cu descărcări electrice. La Bucureşti sunt anunţate precipitaţii şi valori de 28 de grade.
La Atena se vor înregistra 29 de grade, iar la Ankara va fi mai cald şi termometrele vor indica 31 de grade. La Moscova se vor înregistra 29 de grade, iar cerul va fi variabil. La Kiev va ploua şi va fi 28 de grade Celsius.