SIGUR NU ŞTIAI! Adevărul şocant despre televizor şi calculatoare
Din păcate, studiile arată că dependență de internet, de gadgeturi, de televizor, este asociată cu schimbări la nivelul structural și funcțional în regiunile din creier care implică procesarea emoțională, atenția executivă, luarea deciziilor, dar și controlul cognitiv, scrie realitatea.net.
De această adicție este afectată o mare parte din populația planetei, însă, de departe, cei mai afectați de acest aspect sunt copiii. Chiar și dincolo de a ajunge o adicție, chiar și un timp scurt petrecut în față unui laptop sau a unei tablete afectează dezvoltarea pe termen lung a copiilor.
Specialiștii au inventat chiar și un termen pentru expunerea copiilor la gadgeturi: "sindromul ecranului electronic". Mulți dintre copiii care au acces la aceste lucruri dezvoltă în timp suprasolicitare senzorială, lipsa de somn restabilitor, dar și un sistem nervos care devine extrem de ușor iritabil.
Creierul în dezvoltare, așa cum este cel al copiilor, este extrem de afecat de statul în față unui ecran, al unui monitor, iar consumul crescut de medie electronică aduce pe lângă avantajele cunoscute (accesul rapid la informație, comunicare în timp real) și o serie de dezavantaje necunoscute de publicul larg, care afectează sănătatea fizică și psihică a copiilor:
• Volumul creierului scade și apar zone de leziuni corticale (pete întunecate pe creier care înseamnă că neuronii au murit)
• Scad notele la școală
• Copiii au probleme cu limbajul, cititul, memoria, atenția, gândirea logico - matematică, cauzală, controlul impulsurilor
• Copiii au probleme în a planifică, organiza, în a termină temele la timp sau la a se motiva pe termen lung pentru că le este afectat cortexul prefrontal
• Au probleme cu somnul, au o stare generală de iritare, neliniște, sar de la o activitate la altă, sunt când euforici, când depresivi, au tendințe de a sfida și a opune rezistență nejustificată
• Le scade capacitatea de a interacționa social din cauza izolării
Pe scurt, timpul de screening excesiv, potrivit specialiștilor, afectează structura și funcțiile creierului. Se pare că o mare parte din leziuni apar în lobul frontal al creierului, care suferă modificări masive de la pubertate până spre mijlocul anilor douăzeci.
Dezvoltarea lobului frontal, la rândul sau, determina, în mare măsură, succesul în diferite părți ale vieții - de la sentimentul de bunăstare la succesul academic sau de la carieră în ascensine până la abilitățile de relaționare.
Așadar, dată viitoare când va lăsăți copilul în față unei tablete, bucurându-va de “cumințenia” lui, întrebați-va: pentru câteva ore de liniște, se merită sa riscați dezvoltarea psihologică a copilului dumneavoastră?
- Cea mai sigură metodă de a ne securiza conturile
- #realIT. ATENȚIE ce fel de parole aveți și unde le folosiți! Pirații cibernetici, pe urmele internauților
- Ţara care a oprit internetul pentru a-i împiedica pe elevi să trişeze la examene
- Utilizatorii de internet, ţinta furturilor de date personale. Cum te fereşti de "piraţii" online