Agenţia ONU pentru refugiaţii palestinieni va concedia peste 250 de angajaţi. Care este motivul
FOTO: realitatea.net
Agenţia ONU pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA) şi-a anunţat miercuri decizia de a concedia peste 250 de angajaţi din Fâşia Gaza şi din Cisiordania, după reducerea drastică a ajutorului american pentru organizaţia internaţională, scrie agerpres.ro.
Purtătorul de cuvânt al UNRWA, Chris Gunness, a afirmat într-un comunicat că 154 de angajaţi palestinieni din Cisiordania (ocupată de către Israel) şi 113 din Fâşia Gaza vor fi concediaţi, ca urmare a măsurii americane, pe care el o califică drept ''o ameninţare existenţială'' pentru agenţie.
Organizaţia va oferi contracte part-time unui număr de alţi 500 de angajaţi cu normă întreagă, a precizat Gunness.
Este vorba de primul val de concedieri de la anunţarea, în ianuarie, de către SUA a deciziei lor de a acorda în acest an agenţiei doar 60 de milioane de dolari, faţă de 360 de milioane de dolari anul trecut.
SUA, care contribuiau numai ele cu 30 % din fondurile UNRWA, au cerut o reformă a agenţiei şi condiţionează reluarea ajutorului de o revenire a palestinienilor la masa negocierilor cu Israelul, negocieri suspendate din 2014.
După reducerea ajutorului de către americani, directorul agenţiei ONU, Pierre Krohenbuhl, şi-a exprimat preocuparea şi a făcut apel la alţi membri ai ONU să contribuie mai mult la bugetul UNRWA.
Înfiinţată în 1949, UNRWA acordă ajutor unor milioane de palestinieni înregistraţi ca refugiaţi în Teritoriile palestiniene, Iordania, Liban şi în Siria, supravieţuitori sau descendenţi ai palestinienilor care au fugit din calea primului război israeliano-arab din 1948, ce a urmat după crearea statului Israel.
Peste 500.000 de copii studiază în şcolile UNRWA (54 % din bugetul său merge în educaţie), care oferă de asemenea servicii medicale şi ajutor social. Agenţia are peste 20.000 de angajaţi în Orientul Mijlociu, în majoritate palestinieni.

- PROTESTE VIOLENTE ÎN GAZA. Un palestinian de 13 ani a murit, iar 310 au fost răniţi
- RAPORT ALARMANT: Cel puţin 270.000 de sirieni au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţele, în ultimele două săptămâni
- Beneficiile parteneriatului Republica Moldova – ONU, evaluate la Guvern
- Armata israeliană a lansat un atac de amploare asupra grupării islamiste Hamas