Selecţionerul Aliou Cisse a primit o prelungire de un an a contractului cu Senegalul
Selecţionerul Senegalului, Aliou Cisse, a primit o prelungire de un an a contractului său cu federaţia naţională de fotbal şi va avea ca obiectiv calificarea în finala Cupei Africii pe Naţiuni din 2019, scrie agerpres.ro.
La Cupa Mondială din Rusia, Senegalul a devenit prima naţiune care nu a trecut de grupe din cauza criteriului fair play, care ţine cont de numărul de cartonaşe. La egalitate perfectă cu Japonia, asiaticii s-au calificat în optimi datorită numărului mai mic de cartonaşe.
Preşedintele federaţiei senegaleze, Augustin Senghor, a decis să-i prelungească cu un an contractul lui Cisse, care va trebui să califice naţionala în finala CAN 2019: ''Din propriile declaraţii, este clar că Cisse şi-a fixat singur această ţintă şi Senegalul vrea trofeul''.
Cisse, 42 ani, a preluat naţionala senegaleză în martie 2015, iar la CAN 2017 din Gabon, Senegalul a fost eliminată în sferturi, după lovituri de departajare. El a fost căpitanul selecţionatei africane la CM 2002, unde a bătut Franţa, campioana en titre, în meciul de deschidere şi a ajuns până în sferturi.
- Diego Maradona, prins BEAT CRIŢĂ la volan. Argentinianul abia putea să lege câteva cuvinte
- Sondaj: Popularitatea lui Macron, la cel mai scăzut nivel în plin scandal Benalla
- Deschamps şi Zidane, printre cei nominalizaţi de FIFA pentru titlul de antrenorul anului
- Tinerii specialişti care se vor angaja în Primăria Chişinău vor primi indemnizaţii lunare pentru chirie