Medicii şi farmaciştii rezidenţi, la buget, vor lucra obligatoriu, minim 3 ani conform repartizării. În caz contrar, vor restitui costul studiilor
foto: studentus.md
Medicii şi farmaciştii admişi la studii la rezidenţiat, la buget, vor fi obligaţi să activeze cel puţin 3 ani în câmpul muncii, în urma încheierii unui contract cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Parlamentul a votat, în ședința plenară de astăzi, un proiect de lege pentru modificarea unor acte legislative în acest sens.
Modificările prevăd că medicii și farmaciștii, admiși la studii de rezidențiat, cu finanțare de la bugetul de stat, vor încheia cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale un contract privind instruirea în rezidențiat și plasarea în câmpul muncii.
Aceștia vor fi obligați, după absolvirea studiilor de rezidențiat, să activeze cel puțin 3 ani conform repartizării Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.
Nerespectarea prevederilor contractului presupune restituirea costului studiilor superioare în domeniul medical și farmaceutic și a costului studiilor de rezidențiat, finanțate de la bugetul de stat, conform calculelor Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.
Inițiativa legislativă a fost votată, în lectură finală, de către 61 de deputați din cei prezenți la ședință.
3 ani în câmpul muncii, Ministerul Sănătăţii Muncii şi Protecţiei Sociale, studii la rezidenţiattoate TAG-urile
Actualitate
Actualitate
- ZIUA MONDIALĂ FĂRĂ TUTUN: Aproape 6.000 de moldoveni mor anual din cauza fumatului
- Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei va acorda 12 milioane euro Moldovei, pentru achiziționarea a 168 de ambulanțe
- În ţară vor fi create centre de zi pentru îngrijirea copiilor de până la trei ani
- 17 ambulanțe noi pentru săteni. Cine sunt beneficiarii