Inundaţii devastatoare în India. Cel puţin 70 de persoane şi-au pierdut viaţa
Inundațiile fac prăpăd în India. Cel puțin 70 de persoane au murit în ultimele 20 zile în nordul statului Uttar Pradesh ca urmare a inundațiilor provocate de ploile musonice foarte puternice, informează abc.net, potrivit b1.ro.
Cele mai multe dintre decese au fost provocate de prăbușirea acoperișurilor și a pereților imobilelor. Au existat și persoane care și-au pierdut viața prin electrocutare.
În același timp, 77 de persoane au fost rănite în urma intemperiilor.
Sezonul musonului în India ține din luna iunie până în luna septembrie. Autoritatea Națională de Meteorologie din India a emis o prognoză care anunță căderi abundente de precipitații în regiune în următoarele trei zile.
Inundații au fost și în zonele joase de-a lungul râului Yamuna, inclusiv în capitala Indiei, New Delhi, unde mai multe baraje au fost golite pentru a putea reține viitura.
- ACCIDENT CUMPLIT pe traseul Tiraspol-Camenca: Doi morţi şi o persoană internată la spital în stare critică
- Bilanţ tragic în California: Cinci oameni, printre care doi copii, au murit în incendiile de vegetaţie
- POTOP în India: Cel puţin 58 de oameni au murit din cauza ploilor musonice
- Ploile au făcut prăpăd în Vulcăneşti. O casă a fost inundată, iar mai multe grădini distruse: Eram speriaţi, copiii plângeau