Republica Moldova se pregătește de misiunea de audit privind exportul mai multor produse de origine animală pe piața UE
Autoritățile naționale se vor mobiliza pentru a îndeplini toate acțiunile necesare în vederea finalizării cu succes a misiunii de audit în urma căreia țara noastră va putea exporta carne și ouă de pasăre în Uniunea Europeană. Aceasta ar urma să fie invitată în Republica Moldova în luna septembrie 2019.
Planul de acțiuni în acest sens a fost discutat astăzi, într-o ședință de lucru la Guvern.
"Avem privilegii oferite de Zona de Liber Schimb Aprofundată și Cuprinzătoare cu Uniunea Europeană și trebuie să le valorificăm. Această foaie de parcurs trebuie să conțină acțiuni pentru depășirea tuturor dificultăților de ordin legislativ, instituțional, pentru ca să știm cum să ne mobilizăm. Există un potențial de creștere a exporturilor spre UE de cel puțin 10% în cazul extinderii comerțului cu produse de origine animalieră", a spus premierul Pavel Filip.
Foaia de parcurs se axează inclusiv pe recomandările misiunii consultative de evaluare a sectorului avicol din partea UE, care a vizitat țara noastră în anul 2014. Principalele măsuri de realizat vizează dotarea și acreditarea laboratorului, crearea unui centru național de procesare a deșeurilor din industria cărnii, continuarea armonizării cadrului legislativ național cu cel european și sporirea capacităților instituțiilor naționale de profil.
În context, premierul a cerut mobilizarea autorităților cu competențe în domeniu, fixarea unor termene clare pentru fiecare acțiune, astfel încât misiunea să fie una de succes.
În prezent, dintre produsele de origine animală, Republica Moldova exportă pe piața comunitară miere de albini – circa 3700 de tone în 2017 și caviar, într-un volum mult mai modest.