Turci cu UMOR. O provincie turcească cere redesenarea frontierelor. Află motivul neobișnuit
O iniţiativă populară promovată pe internet intenţionează să redeseneze frontierele provinciei turceşti Batman, astfel încât să aibă aceeaşi formă cu cea a logotipului celebrului supererou din benzile desenate, potrivit agerpres.ro.
"Batman are nevoie de unele schimbări! Să începem cu frontierele. Dacă le schimbăm, vor părea mai realiste", a declarat Kemal Atakan Kirca, cel care promovează această iniţiativă.
Campania, lansată în urmă cu două zile, a strâns deja 10.000 dintre cele 15.000 de semnături necesare pentru a fi trimisă autorităţilor provinciei însărcinate cu studierea cazului.
Provincia Batman, situată în sud-estul Turciei, are o populaţie de 585.000 de locuitori, iar în 2008, Capitala cu acelaşi nume a reclamat fără succes drepturi de autor Hollywood-ului pentru filmele în care apare celebrul "cavaler al nopţii".
Iniţiativa a fost primită de locuitori cu umor, iar unii au mers chiar mai departe, cerând ca actuala capitală să fie redenumită "Gotham", numele oraşului în care trăieşte omul liliac.
Alţii pledează pentru o redefinire a frontierelor provinciei pentru "a face Batman mare din nou", aluzie la celebrul slogan "Make America great again" folosit în campania electorală de actualul preşedinte al SUA, Donald Trump.
- INCREDIBIL! Nu o să îți vină să crezi ce fac toți șoferii când trece o ambulanță pe stradă (VIDEO)
- Poliţia turcă a arestat peste 40 de presupuşi membri ai ISIS, la Istanbul
- Turcia a adoptat o lege pentru reducerea serviciului militar obligatoriu
- SUA ameninţă că vor impune sancţiuni Turciei, dacă nu-l eliberează pe pastorul american Andrew Brunson