Să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă. Bunăoară, despre unele formule de salut mai la modă.

Mai precis, de formula hai pa, o expresie foarte populară în mediul juvenil, fugurând și în titlurile și refrenele câtorva cântece din repertoriul trupei Bazooka și al interpretei CoJo.

Într-o monografie intitulată ”Salutul în limba română” publicată în anul 1984 e dată o explicație pragmatică a acestei formule: conform acesteia elementele ”apoi”, ”păi”, ”hai” atenuează bruscheţea întreruperii conversaţiei, făcând un fel de introducere a salutului de despărţire.

Vorbitorul, „hotărându-se să plece, este nevoit… să întrerupă conversaţia. Pentru ca întreruperea să nu se facă brusc şi să nu fie interpretată ca o comportare nepoliticoasă, vorbitorul recurge la adverbul ”apoi” sau la interjecţia ”hai” (hai, la revedere; hai, pa), care constituie elemente de legătură, de trecere spre formula de despărţire”.

Peste două decenii, în opinia lingvistei Rodica Zafiu, utilizarea interjecției ”hai” în uzul actual nu mai e una de menajare politicoasă a interlocutorului, ci, dimpotrivă, sugerează o anume brutalitate deloc ceremonioasă a închiderii dialogului.

De fapt, semnalele de tipul ”păi” sau ”hai” caracterizează comportamente diferite în funcţie de prezenţa sau absenţa pauzelor.

”Păi” marchează într-adevăr ezitarea precaută atunci când este urmat de o pauză - păi... mergem; păi... am greşit. Dimpotrivă, fără pauză, interjecţia întăreşte forţa enunţului următor, chiar conferindu-i caracterul unei concluzii obligatorii: păi mergem!; păi am greşit.

Şi interjecţia hai are un rol asemănător, numai că valoarea sa de bază este mai puţin legată de ezitare, exprimând în primul rând îndemnul la acţiune.

Urmat de pauză, ”hai” poate marca un moment al negocierii, al invitării interlocutorului să se implice într-o acţiune: hai, aşteaptă un pic.

Fără pauză, interjecția ”hai” întăreşte valoarea imperativă a unui ordin sau îndemn: hai să mergem sau hai acasă! În funcţie de împrejurări, interjecția ”hai” poate însemna „vino” sau „du-te”; adică poate fi o invitaţie insistentă sau poate fi inclusă în înjurături.

Formula ”hai pa” produce un efect de accentuare energică a îndemnului la despărţire. În varianta cea mai nepoliticoasă, înseamnă alungarea; în cea mai amicală e doar expresia unei energii simpatice. Oricum, ”hai pa” e o formulă de despărţire – ca elementul care îi stă la bază – ”pa”.

În mod independent și paralel, în limba rusă s-a încetățenit formula echivalentă de salut de despărțire – ”давай пока” și dată fiind larga circulație a acestei limbi pe la noi, în limbajul moldovenilor din stânga Prutului, a apărut formula macaronică ”hai davai”.

Într-un sens larg, limbaj macaronic înseamnă amestecarea în vorbire sau scriere a cuvintelor limbii materne cu cuvinte din alte limbi.

E o formulă pleonastică, deoarece ”davai” se traduce în unele contexte ca ”hai”. Firește că nu e recomandabilă în limbajul cult, dar persistă în registrul familiar basarabean.

Acestea fiind spuse, hai pa și să ne auzim de bine!