Candu pune punct speculaţiilor privind data viitoarelor alegeri parlamentare
Andrian Candu a prezentat astăzi bilanţul sesiunii de primăvară, în care enumerat cele mai importante acţiuni şi reuşite ale Legislativului. Întrebat cum comentează speculaţiile privind data următoarelor alegeri parlamentare, Andrian Candu a răspuns:
"Noi avem perioadă la dispoziție de la unu decembrie până la sfârşitul lunii februarie. Este evident faptul că din 20 decembrie până în 15 ianuarie nu poţi să organizezi alegeri parlamentare, căci sunt sărbătorile de iarnă. Mai mult ca atât, dacă am fi ales să organizăm alegerile parlamentare la începutul lunii decembrie, practic avem trei luni la dispoziţie, fapt care presupune că este o perioadă mai mică de timp sau poate insuficientă pentru ca toţi să se pregătească. Deja văd comentariile care ar fi fost dacă stabileam pe 2 sau pe 9 decembrie alegerile. Năstase ar fi spus că "au stabilit alegerile ca noi să nu avem timp să ne pregătim". De aceea vrem ca absolut toţi să fie pregătiţi.
PDM este si gata de alegeri şi mâine, deoarece suntem ca o armată, deoarece soldaţii trebuie să fie pregătiţi nu în timpul războiului, dar în timp de pace. Iar alte partide sunt mai pregătite, altele mai puţin pregătite.
Din acest punct de vedere al CEC şi a perioadei de comunicare şi informare pentru participarea la alegeri a cetăţenilor - e nevoie de timp. Din acest punct de vedere,organizarea alegerilor în decembrie ar fi avut mai multe minusuri. În ianuarie nu poţi să faci campanie electorală bătând la uşa omului de Crăciun pentru că el nu are nevoie de tine, de politică atunci când intră în sărbătorile de iarnă. [...] Cert este ca suntem în cadrul legal, din punct de vedere practic - aceasta este cea mai bună perioadă de pregătire, toti cei care participă au timp să se pregătească.
Ce ţine de reforme si implementarea reformelor, bineînţeles PDM îşi doreşte ca reformele la care a lucrat doi ani să înceapă să aducă beneficii. Nu este nimic straniu ca unele partide care se află la guvernare vor să se menţină la guvernare, iar cele din opoziţie să vină la guvernare. Asta este jocul democratic, asta este miza alegerilor. [...] Aceste alegeri trebuie să fie transparente, legale şi monitorizate", a declarat preşedintele Parlamentului Andrian Candu.
PUBLIKA.MD aminteşte că deputaţii au decis că alegerile parlamentare se vor desfăşura în 24 februarie 2019. Decizia a fost luată în cadrul ultimei şedinţe din această sesiune, cu majoritate de voturi.
Expertul Promo-LEX, Pavel Postică a declarat pentru Radio Chişinău că este bine că data alegerilor a fost stabilită pentru anul viitor, dar trebuie să se ţină cont şi de faptul că o parte din perioada electorală coincide cu sărbătorile de iarnă.
Potrivit Codului Electoral, scrutinul parlamentar se desfăşoară în cel mult trei luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea legislativului precedent.
Ultimele alegeri parlamentare au avut loc în data de 30 noiembrie 2014.
- Candu: Prima şedinţă parlamentară trilaterală Moldova-Georgia-Ucraina va avea loc la sfârşitul lunii septembrie
- Care sunt priorităţile Parlamentului în sesiunea de toamnă 2018
- Ce înseamnă declararea voluntară a bunurilor. Andrian Candu vine cu explicaţii
- Candu: Partenerii externi s-au grăbit atunci când au criticat legea privind declararea voluntară a bunurilor