Provocare pentru Armata Naţională. Cadeţii AMFA se pregătesc de competiția Cambrian Patrol din Marea Britanie
Cadeţii Academiei militare "Alexandru cel Bun" sunt căliţi, în aceste zile, în cadrul unor exerciţii menite să îmbunătăţească metodele de intervenţie a viitorilor ofiţeri. Studenţii participă la un marş de 70 de kilometri, unde vor trebui să facă faţă mai multor probe complicate, inclusiv lupte corp la corp şi trageri.
Prin aceste antrenamente, tinerii ostaşi se pregătesc de una dintre cele mai grele competiții militare din lume "Cambrian Patrol", care va avea loc în luna octombrie, în Marea Britanie.
" - Ce aşteptări aveţi de la această competiţie?
- Sperăm cu toţii să ne întoarcem cu primul loc, pe ţară.
- Da cel mai greu, ce este acolo?
- Cred că va fi forţarea cursului de apă", a spus un militar.
La marş, cadeţii nu au prea mult timp pentru odihnă, iar indicaţiile superiorilor pot suna în orice moment.
Probele la care sunt supuşi sunt practic identice cu cele pe care le vor avea de înfruntat la Competiția "Cambrian Patrol" din Marea Britanie.
"Este o provocare pentru armata naţională. Este o experienţă, şi totodată venirea efectivului din aşa aplicaţii naţionale şi internaţionale, se împărtăşesc cu colegii", a declarat Nicolae Ojog, comandat de batalion Academia Militară "Alexandru cel Bun".
În cadrul competiţiei internaționale, 10 tineri moldoveni vor trebui să parcurgă pe jos 72 de km, cu un rucsac de 40 de kg în spate. Ei vor avea la dispoziţie două zile. Cambrian Patrol este considerat unul dintre cele mai dificile și prestigioase evenimente militare din lume.
Actualitate