Grecia: Un bărbat de 35 de ani a fost prins în timp ce încerca SĂ DEA FOC UNEI PĂDURI
Un bărbat de 35 de ani din Grecia a ajuns pe mâna poliției, după ce a fost prins că încerca să dea foc unei păduri. El e acuzat că a provocat cinci incendii în apropierea localităţii Maraton din regiunea Attica.
Potrivit autorităților elene, bărbatul a pus intenţionat mai multe focare între 26 şi 31 iulie, la distanţă de câteva zile de la incendiile violente care au luat viaţa a 90 de oameni.
Piromanul va apărea azi în fața magistraţilor.
Între timp, rudele a două persoane care au decedat în incendiile din Mati vor să dea în judecată autoritățile de la Atena, poliția și pompierii.
Ei îi învinuiesc de omor din culpă şi îi acuză că nu au acționat conform normelor de securitate pentru a le salva viaţa victimelor.
Femeia şi bărbatul ale căror rude au iniţiat acţiunea în instanţă au murit încercând să se refugieze din calea flăcărilor.
Cadavrele lor au fost găsite la o distanţă de 400 de metri de casă.
Bărbatul, fost profesor în vârstă de 70 de ani, a ars de viu în garajul locuinţei de vară, iar soţia lui a fost învăluită de foc în momentul în care alerga spre plajă în încercarea de a se salva.
ROMÂNIA - UE
- Incendii de vegetaţie în Spania. Avioane și elicoptere, trimise la fața locului pentru a stinge flăcările uriaşe (FOTO)
- Slujbă religioasă în biserica din Mati. Sute de oameni s-au rugat pentru cei morţi în incendiile de vegetaţie din Grecia
- Nou BILANȚ al incendiilor devastatoare din Grecia. Numărul morților a ajuns la 91