Să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Bunăoară, despre cum sunt denaturate uneori cuvintele de buclucașul semn de punctuație numit cratimă.

Mai multe cuvinte scurte se scriu ba cu cratimă, ba fără ea, punându-i la încurcătură pe cei care au fost cam distrați la școală, la lecțiile de gramatică. De exemplu, ia, iau, sa, la, mai. Și dat fiind că omul cât trăiește învață, n-ar strica să ne amintim de explicația gramaticală a acestor dileme lingvistice create de cratimă . În primul rând, vom scrie corect aceste perechi omofone dacă vom fi atenți la contextul în care apar. Omofonele sunt cuvinte care se pronunță la fel,  dar se scriu diferit. Cum facem alegerea – scriem cu cratimă sau fără ea? Dacă nu ne e frică să punem nițel creierul la treabă, lucrurile sunt simple.

De exemplu, scriem  ia  într-un cuvânt ori de câte ori este vorba de verbul a lua  la modul indicativ, timpul prezent, persoana a treia, numărul singular. Adică el sau ea ia ceva de undeva sau de la cineva. La fel cum eu iau, tu iei, el ia și ea ia. În ultimul caz apare și cel de-al treilea omofon – pronumele personal feminin singular care se scrie EA, cu E. La fel e și cu perechea de omofone iau: noi luam, voi luați, ei iau și ele iau. Acesta mai apare și la modul conjunctiv, timpul prezent: eu să iau, tu să iei, el/ea să ia, noi să luăm, voi să luați, ei/ele să ia.

De asemenea, ia se scrie fără cratimă și când cuvântul are valoarea unei interjecții, sinonimă cu Iată!, Iaca !, Vezi!, care exprimă un îndemn sau o anume stare de indiferență, în formulări precum : Ia vezi ce se întâmplă acolo!

Se scrie i-a cu cratimă atunci când cratima marchează rostirea împreună a două părți de vorbire diferite – i (forma neaccentuată a pronumelor lui şi ei ) și a (auxiliarul perfectului compus al verbelor): El i-a spus adevărul – a spus ei sau lui. În mod similar se diferențiază și ortogramele iau : Ei iau masa în oraș (iau – de la verbul a lua) și Ei i-au oferit un cadou – au oferit lui sau ei.  

În cazul omofoniei sa cratima e utilizată la perfectul compus al verbelor reflexive: s-a dus, s-a întors, s-a prefăcut, s-a refăcut, iar cuvântul compact când e vorba de pronumele posesiv ei sau lui. Adică: maiestatea sa, cartea sa, soarta sa. Dacă în loc de sa poţi spune lui sau ei, nu pui cratima.

Perechea l-a cu cratimă şi la fără cratimă: când e vorba de prefectul compus, se pune cratimă: l-a lăudat, l-a criticat, l-a luat.  Când e vorba de prepoziţia „la” care indică multe şi de toate – direcţia, poziţia, momentul -  la dreapta, la masă, la mulţi ani, la sfântu-aşteaptă – cratima nu era nici o treabă în aceste contexte.

Nu ştiu dacă explicaţiile mele v-au fost de ajutor sau v-au zăpăcit şi mai tare, de aceea închei cu o afirmaţie simplă şi categorică: pronumele  îmi, îţi, îşi, se scriu întotdeauna într-un cuvânt. Deşi unii o mai comit, cratima le este contraindicată întotdeauna.