Presa spaniolă: Bărbatul care ar fi planificat atentele sângeroase din Catalonia circulă liber prin Europa
Bărbatul care ar fi planificat atentele sângeroase de la 17 august 2017 în Catalonia, în nord-estul Spaniei, circulă în prezent liber în Europa, scrie în edţia de joi ziarul El Periódico.
”Teroristul este localizat, el schimbă cu regularitate ţara şi continuă să fie în contact cu alte grupuri radicale”, scrie cotidianul catalan, citând surse apropiate anchetei cu privire la atentatele de la Barcelona şi Cambrils, revendicate de organizaţia jihadistă Statul Islamic (SI) și soldate cu 16 morţi şi 120 de răniţi.
Mult timp, un imam marocan în vârstă de 43 de ani, Abdelbaki Es Satty, a fost prezentat ca fiind ”creierul” acestor atacuri, care s-a impus într-un grup de tineri radicalizaţi în orăşelul catalan Ripoll.
În prezent, ”forţele de securitate consideră că imamul servea drept contact cu autorul intelectual al atacurilor, care se afla la acea vreme într-un oraş din centrul Europei”, scrie El Periódico.
Sursele ziarului nu au indicat însă ”naţionalitatea şi nici vârsta creirului atentatelor şi nu au dezvăluit nici dacă el a trăit la un moment dat în Spania”.
Imamul a murit într-o explozie accidentală, cu o zi înainte de atentate, într-o casă situată la 200 de kilometri de Barcelona, unde grupul lucra să confecţioneze bombe.
Cei şase autori ai atacurilor erau copii de imigranţi marocani, cu vârste cuprinse între 17 şi 24 de ani, care au fost ucişi toţi de poliţie.
Pe 17 august, un atacator la volanul unei camionete a intrat în mulţime pe bulevardul cel mai frecventat de turişti în Barcelona, omorând 14 pietoni, iar apoi a ucis un automobilist căruia i-a furat maşina pentru a fugi cu ea. Câteva ore mai târziu, cinci complici au intrat cu o maşină în mulţime, în staţiunea balneară Cambrils, omorând o persoană.
Contactată de AFP, o purtătoare de cuvânt a poliţiei regionale catalane a refuzat să comenteze informaţiile publicate de El Periodico, subliniind că ”tot ceea ce priveşte legăturile internaţionale” ale celulei jihadiste este ”acoperit de secretul instrucţiei”.
În februarie, un bărbat arestat în Franţa din cauza legăturilor sale cu unul dintre membrii celulei a fost inculpat şi încarcerat la Paris.