DETALII NOI în cazul gropii de lângă Truşeni, unde sunt aruncate ilegal deşeuri menajere. Cine este vinovat
Detalii noi în cazul poligonului din preajma satului Truşeni unde sunt depozitate tone de deşeuri menajere.
Administraţia locală dă vina pe un agent economic ce are în proprietate lotul deja de cinci ani. În apărarea sa, Vasile Vasilache spune că nu a autorizat această gunoişte şi a rugat de nenumărate ori Primăria să nu le permită oamenilor să arunce deşeuri pe terenul lui.
"Eu de mulţi ani mă lupt cu întrebarea asta, am fost pe la primărie, i-am spus şi primarului şi la viceprimar care a fost atunci şi la moment i-am spus. Eu nu pot să iau măsuri, fiindcă vin persoane necunoscute. Eu nu pot să mă duc acolo şi să păzesc pământul cela. La moment nu am aşa surse ca să-l pot îngrădi, să stau şi să păzesc", a spus Vasile Vasilache, proprietarul terenului.
De cealaltă parte, edilul interimar Victor Masleaev susţine că la Primărie nu a fost înregistrată nicio plângere pe marginea acestui caz.
"De cât timp sunt primar, nu cunosc nici o plângere, nu o parvenit. De la altcineva am aflat că au fost mai multe interpelări, a fost sesizat şi Inspectoratul Ecologic de Stat care de nenumărate ori s-a deplasat la faţa locului, au fost întocmite o sumedenie de procese verbale", a afirmat Victor Masleaev, primarul interimar al comunei Truşeni.
Luni, primarul interimar al Capitalei, Ruslan Codreanu a mers într-o inspecţie la gunoiştea neautorizată din Truşeni. Edilul a cerut autorităţilor locale să identifice şi să sancţioneze persoanele care transportă acolo deşeuri.
În luna martie, Procuratura Generală a deschis un dosar penal în acest caz.
Social
- Bucurie pentru copiii de la grădinița numărul 66, din Capitală. A fost inaugurat un teren de joacă
- Afacere de succes: Un apicultor din Ialoveni a exportat aproape 500 de tone de miere în UE, datorită PAC II
- Au vândut terenurile administraţiei locale. Primarul de Truşeni şi doi complici, REŢINUŢI de CNA
- Pe lângă porumb, a decis să mai cultive şi 300 de plante de cânepă. Ce pedeapsă riscă bărbatul (VIDEO)
- Imaginile dezolante la Trușeni. Într-o groapă de lângă sat sunt aruncate ilegal deşeuri