Real Madrid continuă pregătirea pentru noul sezon în Statele Unite ale Americii
Real Madrid continuă pregătirea pentru noul sezon în Statele Unite ale Americii. "Galacticii" au învins cu scorul de 2-1 formaţia italiană AS Roma, într-o partidă din cadrul turneului amical de fotbal International Champions Cup, disputată pe MetLife Stadium din East Rutherford.
Spaniolii s-au impus graţie golurilor marcate de Marco Asensio şi Gareth Bale.
Golul italienilor a fost marcat de Kevin Strootman în minutul 83.
Într-un alt meci din cadrul acestei competiţii, ce a avut loc pe stadionul "Stamford Bridge" din Londra, Chelsea s-a impus cu 5-4 la loviturile de departajare în faţa lui Olympique Lyon. Timpului regulamentar s-a terminat la egalitate, scor 0-0.
Turneul International Champions Cup, ajuns la cea de-a şasea ediţie, a programat în 2018 meciuri în SUA, Europa şi Singapore.
Ultima partidă se va disputa sâmbătă, 11 august, pe stadionul Metropolitano din capitala Spaniei, între Atletico Madrid şi Inter Milano.