Cine este Cezara Kolesnik, pictorița moldoveancă care s-a întors în țară pentru a-i învăţa pe copii secretele picturii moderne
S-a întors la baştină pentru a-i învăţa pe copii secretele picturii moderne. Este vorba despre pictorița moldoveancă, Cezara Kolesnik, stabilită de mai mulţi ani în Belgia. Cezara a revenit pentru o perioadă scurtă în oraşul natal, Corneşti, din raionul Ungheni, unde organizează o tabără de vară pentru cei pasionaţi de arta culorilor. Visul pictoriței a prins viaţă datorită suportului oferit de Biroul Relații cu Diaspora.
"O să facem grupul acesta de nuferi, cum l-ai început o să mai adaugi încă câteva frunze de nuferi."
Cezara Kolesnik a absolvit Colegiul de Artă Alexandru Plămădeală din Chişinău, după care şi-a continuat studiile la Universitatea Sorbona din Franţa. A locuit mai mulţi ani la Paris, iar acum cinci ani s-a stabilit cu traiul la Bruxelles. Artista povesteşte că a decis să împărtăşească secretele picturii cu cei mici la locul de baştină, acolo unde totul în jur o inspiră.
"E un loc unde a fost copilăria mea, am trăit-o intens pe aceste dealuri, păduri. Ideea unei tabere de creaţie a persistat întotdeauna ca un vis. E foarte bine pentru un tânăr artist să facă cunoştiinţă cu materiale cât mai bune şi calitative, asta e primul pas pentru profesionalizare, mai departe ce ţine de talent, talentul se lucrează", a declarat Cezara Colesnic, pictoriţă.
Şcoala de vară va dura cinci zile. În această perioadă, 15 copii din oraşul Corneşti şi din satul Pârliţa, vor învăţa tehnicile picturii moderne şi îşi vor dezvolta pasiunea pentru arta plastică. Printre participanţi este şi Laurențiu Antoci, un băiat de 15 ani care este pasionat de arta culorilor.
CITEȘTE MAI MULT PE: PRIME.MD