Noi oportunităţi de dezvoltare la Festivalul Tineretului. ONG-uri din ţară şi-au prezentat ofertele de voluntariat
Noi oportunităţi de dezvoltare la Festivalul Tineretului, unde mai multe ONG-uri din ţară şi-au prezentat ofertele de voluntariat.
Adolescenţii au avut ocazia să se distreze, dar şi să-şi găsească un loc de muncă.
Curioşii au făcut coadă la standurile organizaţiilor nonguvernametale expuse pe strada pietonală "Eugen Doga" din centrul Capitalei. Aceştia spun că voluntariatul este o oportunitate de a-şi crea relaţii noi pentru carieră.
"Mi-i foarte interesant aici, ce organizează aceste ONG-uri, evenimentele care le desfăşoară, serviciile lor. Mie îmi place foarte mult diversitatea, asta văd şi aici."
"Ele sunt foarte atractive. Acele care vorbesc despre drepturile omului, despre internaţional, despre job-uri. La anul viitor aş vrea să fiu voluntar la acest festival."
"Acest festival este foarte interesant şi văd că sunt foarte mulţi tineri la dânsul. Într-adevăr sunt nişte ONG-uri de tineret, care m-au uimit prin programele lor."
"Au oportunitatea de a se dezvolta în primul rând şi vor primi carnete voluntariat. Experienţa care o acumulezi este înscrisă în acest carnet de voluntar, care mai târziu poate să fie drept stagiu de muncă", a spus reprezentantul ONG, Petru Grecu.
"Noi oferim programul pentru lideri ca să instruim pe tineri cum să recicleze, cum să organizeze curăţenia în localşitatea lor, cum să facă parte din organizaţie", a spus reprezentantul ONG, Taisia Camenscik.
În acest an, genericul evenimentuli este "Spaţii sigure pentru tineri".
"Este vorba de siguranţa tinerilor atât acasă, cât şi în societate, în mediul online şi offline. Festivalul îşi propune să promoveze şi participarea lor la luarea deciziilor", a spus reprezentantul UNICEF Moldova, Margarita Tileva.
Şi meşteşugarii au profitat de ocazie şi au venit să-şi promoveze lucrările.
"Am venit cu ceea ce ştiu să fac cel mai bine, cu piese din piele naturală. Asta-i cel mai important că s-au adunat atâtea persoane tinere într-un loc şi pot să-ţi facă mai multe cunoştinţe", a spus meşterul, Radu Butuc.
"Coliere, cercei, gentuţe. Să arăt tineretului ce se poate de făcut când este dorinţă, este răbdare şi este talent", a spus meşteriţa, Nina Ţurcanu.
Festivalul a fost organizat de UNICEF Moldova şi susţinut de Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării.
"Este o oportunitate pentru tineri şi petru noi de a discuta , de a-i asculta şi de a-i înţelege mai bine", a spus secretarul de stat la Ministerul Educaţiei, Radu Rebeja.
Festivalul Tineretului este organizat al patrulea an consecutiv.