Cât de periculoase sunt radiaţiile emise de ecranele gadgeturilor şi ale calculatoarelor
Faptul că radiaţiile emise de ecranele gadgeturilor şi ale calculatoarelor sunt dăunătoare nu reprezintă o noutate, însă cercetătorii spun că au descoperit acum exact cum acţionează acestea asupra ochilor, scrie rtv.net.
Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Toledo, Statele Unite, au realizat un amplu studiu pentru a înţelege exact cum este afectat ochiul uman de lumina emisă de ecranele dispozitivelor electronice.
Aceştia au ajuns la concluzia că expunerea prelungită la lumina albastră a ecranelor generează molecule "otrăvitoare" în celulele sensibile la lumină, ceea ce duce la degenerescenţă maculară.
Degenerescenţa maculară sau deteriorarea maculei este o afecţiune a retinei la nivelul fundului de ochi care se manifestă prin înceţoşare, afectând atât vederea de la distanţă, cât şi pe cea de aproape.
Această afecţiune se face simţită în special la cei trecuţi de 50 de ani şi este incurabilă – celule fotoreceptoare din ochi nu se regenerează.
Celule fotosensibile din ochi recepţionează lumina şi trimit semnale creierului care le interpretează. Lumina albastră declanşează, însă, o reacţie în lanţ care creează molecule toxice chiar în celulele fotosensibile.
Ecranele electronicelor afectează vederea prin intermediul luminii albastre, care constă într-o undă mai scurtă, dar cu mai multă energie decât alte culori ale spectrului.
Ochiul uman este expus la lumina albastră pe tot parcursul vieţii, însă folosirea dispozitivelor electronice creşte nivelul expunerii şi grăbeşte procesul de orbire parţială.
Oamenii de ştiinţă speră ca prin înţelegerea mai bună a modului în care vederea este afectată de lumina albastră se vor putea dezvolta noi tipuri de picături pentru ochi care să încetinească degenerescenţa maculară.
Cele mai bune măsuri preventive sunt purtarea ochelarilor cu lentile care filtrează atât ultravioletele, cât şi lumina albastră, precum şi evitarea folosirii telefonului mobil pe întuneric.
- NYT: Computerele și smartphone-urile pot fi controlate și pot executa comenzi de la distanță
- O nouă vulnerabilitate afectează milioane de computere și telefoane din întreaga lume
- TicWatch Pro: ceasul inteligent cu două ecrane şi autonomie mare
- Jean-Luc Picard revine pe ecrane. Vestea a fost confirmată chiar de Patrick Stewart