Iranul va reduce preţul petrolului pentru clienţii din Asia
Iranul a anunţat că va reduce preţul petrolului pentru clienţii din Asia. Decizia vine în contextul în care din noiembrie intră în vigoare noi sancţiuni americane ce vizează blocarea exporturilor de petrol din această ţară.
SUA a ameninţat cu represalii toate companiile străine care vor continua să facă afaceri cu Teheranul. China şi India, unii dintre clienţii importanţi, au anunţat deja că nu se vor conforma şi vor continua să importe petrol iranian. Experţii consideră că restricţiile impuse de SUA, vor reduce producţia de petrol în Iran.
Totuşi, situaţia va depinde şi de poziţia pe care o va adopta Uniunea Europeană, care a anunţat deja că nu e de acord cu sancţiunile americane.
UE chiar a aprobat o aşa-numită lege care protejează companiile europene de eventuale efecte ale represaliilor SUA.