Încă o victimă a tragicului accident din regiunea Kaluga a fost adusă acasă (VIDEO)
Încă o victimă a tragicului accident din regiunea Kaluga din Federaţia Rusă a fost adusă acasă. În urma impactului, bărbatul a suferit traumatisme grave. După mai multe zile de comă, acesta a decedat în dimineaţa zilei de 13 august.
Autovehiculul specializat pentru transportarea cadavrelor a fost însoțit de ofițerii IGSU care au efectuat toate procedurile necesare de repatriere din Rusia.
La compania de servicii funerare din mun. Chișinău, acesta a fost așteptat de către rudele persoanei trecute în neființă. Echipa de psihologi din cadrul IGSU, prezentă la fața locului, a acordat ajutorul psihologic apropiaților victimei.
În urma accidentului rutier care s-a produs la data de 4 august 2018 în regiunea Kaluga, Federația Rusă și-au pierdut viața 7 cetățeni ai Republicii Moldova.