Pavel Filip a cerut implicarea tuturor structurilor responsabile pentru repatrierea moldoveanului decedat în Italia
Autorităţile de la Chişinău se vor implica în oferirea asistenţei necesare pentru repatrierea moldoveanului care şi-a pierdut viaţa în urma prăbuşirii podului rutier în oraşul Genova. Despre acest lucru a anunţat premierul Pavel Filip.
"Guvernul va interveni și de această dată. Pentru noi este important fiecare cetățean, iar durerea familiei și a celor apropiați este durerea noastră, a tuturor", a subliniat prim-ministrul.
Șeful Executivului a solicitat structurilor responsabile să se ocupe de procedura de repatriere a persoanei decedate.
Consulatul general al Republicii Moldova la Milano va oferi suportul necesar în acest sens.
De asemenea, prim-ministrul Pavel Filip a transmis astăzi un mesaj de condoleanțe poporului italian și tuturor familiilor îndurerate.
- Peste 260 de tineri și-au cumpărat deja locuințe prin programul guvernamental Prima Casă
- Pavel Filip solicită măsuri urgente pentru susținerea moldovenilor implicați în accidentul de muncă din Rusia
- Cine este românul care a murit pe podul din Genova. Se afla în tranzit prin Italia și se întoarcea acasă în România
- Mărturia cutremurătoare a unui supraviețuitor al tragediei din Italia: M-am trezit zburând și atât (VIDEO)