Este bine să ştii! Zece lucruri de care ai nevoie când pleci în vacanță
Cu toții ne dorim să ne bucurăm de concediul perfect – alegem cu grijă cele mai exotice destinații, ne facem un plan cu locurile pe care dorim să le vizităm, alegem hotelul și pachetul de vacanță de vis. Însă, mulți dintre noi ignorăm cea mai importantă etapă a unei călătorii perfecte – pregătirea bagajului.
În mod frecvent, ne concentrăm atât de mult pe alegerea cazării, destinației sau transportului și ignorăm alte detalii importante ale călătoriei precum: împachetatul rămâne pe ultima sută de metri, alegem un troler la întâmplare și realizăm că este neîncăpător, ne grăbim și uităm lucruri de care avem nevoie acasă, potrivit realitatea.net.
Probabil ești familiarizat cu astfel de situații. I se poate întâmpla oricui și, din păcate, chiar și un concediu planificat cu luni înainte poate deveni o experiență neplăcută. Dacă vrei să te bucuri de o vacanță reușită, fie pe cont propriu, fie alături de cei dragi, iată ce trebuie să ai la tine înainte să pornești la drum:
10 lucruri de care ai nevoie când pleci în vacanță
#1 Un troler adecvat
Atunci când alegi troler-ul potrivit pentru tine, trebuie să ai în vedere volumul estimativ pe care îl vor ocupa lucrurile tale, dar și restricțiile de greutate ale bagajului de la aeroport. Trebuie să alegi unul sau mai multe trolere suficient de încăpătoare pentru a-ți ține în siguranță toate lucrurile, fără să le îngrămădești și să fii sigur că îl poți transporta de unul singur.
#2 O geantă de voiaj
Dacă îți planifici o vacanță pe o perioadă mai lungă, ideal ar fi să ai în plus și bagaj de mână. Poți alege o geantă de voiaj în care să pui lucrurile de valoare pe care vrei să le ai la îndemână – acte, telefon etc.
#3 Acte
Nu uita pașaportul, buletinul, certificatul de naștere sau alte acte adiționale atunci când pleci în vacanță. Acesta este cel mai important aspect de care să ții cont. De asemenea, asigură-te că ții actele într-un loc sigur, ferit de lichide și la care ai acces în cel mai scurt timp. Poți face preventiv și copii ale acestora.
#4 Trusă de prim ajutor
Niciodată nu știi ce se poate întâmpla, așadar este indicat să fii pregătit pentru orice. Ia în bagaj și o trusă de prim ajutor cu câteva lucruri esențiale – pansament, rivanol, soluție dezinfectantă, analgezice, medicamente pentru alergii etc.
#5 Device-uri și încărcătoare
Cu toții avem nevoie în călătorie măcar de un device (laptop, tableta, smartphone etc.). Device-urile de comunicare te ajută să ții legătura cu cei de acasă, să ceri ajutor în caz de urgență, dar îți oferă și câteva funcții importante, cum este GPS-ul.
Însă, din grabă, poți uita acasă încărcătorul și râmăne fără baterie chiar de la aeroport. De aceea, nu uita să incluzi și încărcătoare sau dispozitive de încărcare portabile în lista ta de călătorie.
#6 Biletele de avion printate
O situație neplăcută care poate interveni din neatenție este să-ți uiți acasă biletele de avion și să pierzi zborul rezervat, implicit și o zi, poate chiar două de cazare, dacă nu poți alege un alt zbor în timp util. Așadar, nu uita de biletele de avion printate atunci când îți întocmești lista pentru călătorie și asigură-te că le ai mereu la îndemână!
#7 Bani cash și carduri
Dacă pleci în vacanță, este important să ai la tine atât carduri, cât și o rezervă de bani cash pentru vacanță și pentru eventuale situații de urgență. Astfel, vei evita să te plimbi minute în șir în căutarea unui bancomat, mai ales dacă vizitezi zone mai izolate, departe de centrul orașului.
#8 Haine și încălțăminte
Alege doar acele obiecte vestimentare de care ai nevoie pentru a evita încărcarea troler-ului. Include și haine mai groase, pentru orice eventualitate, chiar dacă mergi într-o destinație călduroasă.
#9 Cosmetice
Și la acest capitol indicat ar fi să alegi doar ceea ce este absolut necesar – pastă și periuță de dinți, șampon, gel de duș, șervețele umede, cremă de protecție solară etc. Le poți include pe toate într-o gentuță sau o mini trusă de cosmetice, pentru a economisi spațiu.
#10 Ghid de călătorie
Mai ales dacă vizitezi o locație pentru prima dată, este indicat să ai la tine un ghid de călătorie sau o hartă, dar și o listă a principalelor obiective turistice pe care le poți vizita în zona aleasă.
Dacă incluzi toate aceste lucruri în planul tău de concediu, vei putea să preîntâmpini orice situație și vei avea parte de relaxarea pe care o meriți.
Bucură-te de vacanțe fără griji!