Restricţii de circulaţie în Capitală timp de câteva săptămâni. Transportul public îşi va modifica traseul. Străzile vizate
Embed:
Restricţii de circulaţie în Capitală. Traficul rutier de pe strada Alexandru Lăpuşneanu, pe tronsonul dintre bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt şi strada 31 August, a fost suspendat de astăzi şi până în data de 9 septembrie.
Iar din data de 3 a lunii viitoare, timp de trei săptămâni va fi sistată circulaţia transportului pe strada 31 August, pe segmentul dintre străzile Alexandru Lăpuşneanu şi Toma Ciorbă.
Potrivit municipalităţii, în zonă vor avea loc lucrări de reabilitare a reţelelor de apeduct şi canalizare.
Transportul public ce traversează strada 31 August îşi va modifica traseul, iar şoferii sunt rugaţi să respecte semnalizarea rutieră temporară, pentru a evita blocajele de trafic.