Bustul regretatului actor Mihai Volontir, care urmează a fi instalat pe Aleea Clasicilor din Bălți, ar putea fi realizat din bronz
Bustul regretatului actor Mihai Volontir, care urmează a fi instalat pe Aleea Clasicilor Culturii Naționale din Bălți, potrivit unei decizii a Guvernului, ar putea fi realizat din bronz. O spune fostul arhitect-șef al municipiului Bălți Boris Grițunic. Cheltuielile vor fi acoperite din donații și sponsorizări.
Amplasarea bustului lui Mihai Volontir pe Aleea Clasicilor din Bălți este cea mai bună decizie, susține Boris Grițunic. A fost și dorința actorului de a fi alături de prietenul său Grigore Vieru.
"El mi-a spus: Știi? Eu aș fi fericit dacă aș fi undeva alături de Grig. Grig, mi-am dat seama, e Grigore Vieru. Mai mare onoare nu există, decât să fii pe aceeași alee unde stă Eminescu, Creangă, Grigore Vieru", a declarat Boris Grițunic, arhitect.
Boris Grițunic mai spune că va depune tot efortul pentru ca bustul actorului să fie înălțat la intrare pe Aleea Clasicilor. Pentru realizarea unui bust din bronz este nevoie de aproape zece mii de euro.
"O să-mi aduc aportul până la sfârșit, prin orice metodă. Vom căuta sponsori, vom căuta persoane fizice, vom căuta lideri de partid, orice cale. Ne vom adresa către populație, dar trebuie să instalăm bustul acesta. El este ambasadorul nostru în lume - Mihai Volontir. Este nu doar ambasadorul Bălțiului, dar al republicii noastre în întreaga lume", a spus Boris Grițunic, arhitect.
Profesorul universitar Igor Cojocaru spune că Aleea Clasicilor este cel mai potrivit loc pentru viitorul bust al lui Mihai Volontir.
"Eu cred că în municipiul Bălți s-ar găsi oricare colț potrivit pentru acest bust al marelui maestru, dar aici în centrul orașului probabil se regăsește cel mai bine căci toată lumea se adună în centru orașului. Eu sunt convins că dânsul cu drag venea să vadă aceste împrejurimi, mai ales că este și teatrul unde a activat foarte mult", a menționat Igor Cojocaru, profesor, Universitatea "Alecu Russo" din Bălți.
Pictorul Victor Palii crede că instalarea unui bust în centul orașului este binevenită, în condițiile în care autoritățile locale au promis că vor înălța un monument în cinstea marelui actor. Inițiativa așa și nu a fost materializată.
"Prin ceea ce a făcut Volontir, cred că ar importa foarte mult și are ce lua tineretul, în primul rând. În primul, rând să-l cunoască generațiile de mai departe care vor veni", a spus Victor Palii, scenograf, Teatrul Național "Vasile Alecsandri" din Bălți
Actorul Mihai Volontir a jucat peste jumătate de secol pe scena Teatrului Național "Vasile Alecsandri" din Bălți. Artistul s-a produs în aproape 100 de filme şi în mai multe piese de teatru. Unul dintre rolurile care l-au făcut pe Volontir faimos a fost rolul lui Budulai din filmul "Ţiganul". Acum trei ani, autoritățile locale din Bălți au promis că vor edifica un monument în memoria regretatului actor. Acest lucru, însă, nu s-a întâmplat.
În primăvara acestui an, administrația a dezvelit o placă comemorativă pe blocul în care a trăit Mihai Volontir. Artistul a murit în 15 septembrie 2015, la vârsta de 81 de ani.