Doi bărbaţi, cercetaţi pentru braconaj piscicol. Ce unelte neautorizate foloseau
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila-Iaşi, pe timpul desfăşurării unor acţiuni de combatere a faptelor de braconaj piscicol, au depistat doi brăileni care desfăşurau activități de pescuit comercial, fără a avea documente necesare şi folosind unelte neautorizate.
În data de 23 august, în jurul orei 19:00, poliţiştii de frontieră l-au depistat pe fluviul Dunărea, în zona km 196, pe brăileanul T.G., în vârstă de 47 de ani, într-o barcă din lemn. Acesta desfăşura activităţi de pescuit comercial folosind trei plase de pescuit tip monofilament, o plasă de pescuit tip nailon în trei fire şi o plasă de pescuit din aţă.
În aceeşi zi l-au depistat şi pe brăileanul M.S., în vârstă de 28 de ani. Acesta desfăşura activităţi de pescuit comercial folosind o barcă din tablă și o plasă de pescuit din aţă în lungime de 15 metri.
În cele două cauze, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament, pescuit comercial sau sportiv fără licenţă sau autorizaţie şi deţinerea de către persoane neautorizate a altor tipuri de unelte de pescuit comercial. Totodată a fost luată măsura indisponibilizării tuturor bunurilor, în valoare totală de 1.975 de lei româneşti, până la finalizarea cercetărilor.ROMÂNIA - UE
- Un tânăr a rămas fără mașină după ce a cumpărat-o pe rețele de socializare. Ce a aflat când a ajuns în punctul de trecere Leușeni
- Doi bărbaţi au fost reţinuţi în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera dintre Republica Moldova şi Ucraina
- Business ILEGAL. Mai mulţi saci cu haine şi încălţăminte au fost depistaţi într-un microbuz de rută. Ce a declarat şoferul
- Din neatenţie şi-a distrus permisul şi a decis să treacă frontiera cu unul FALS. Vezi peripeţia unui ucrainean