Dinamo Kiev a remizat cu Ciornomoreț, în noua ediţie a campionatului Ucrainei
Dinamo Kiev a pierdut primele puncte în noua ediție a campionatului Ucrainei. După 4 victorii consecutive în prima ligă valorică, dinamoviștii s-au împiedicat la Odesa, unde au remizat cu Ciornomoreț din localitate.
Oaspeții au condus din minutul 59, arunci când Nazarii Rusin a deschis scorul.
Dinamo însă a ratat victoria pe final când s-a văzut egalată. Gleb Graciov a înscris golul salvator pentru "marinari" în minutul 86.
Adversara formației kievene în play-off-ul Ligii Campionilor, Ajax Amsterdam,pare a fi de neoprit în campionatul intern.
"Lăncierii" au surclasat nou-promovata FC Emmen cu 5-0. Ziyech, Huntelaar de două ori și Tadic au marcat pentru gazde, pe final oaspeții înscriind în proprie poartă.
Ajax Amsterdam și Dinamo Kiev se vor confrunta săptămâna viitoare în meciul retur al play-off-ului Ligii Campionilor. În prima manșă, echipa olandeză s-a impus cu 3-1 la Amsterdam.
Partida retur, programată pe 28 august la Kiev, va fi transmisă în direct de CANAL 3 cu începere de la ora 22:00.
- Dinamo Kiev a învins echipa rivală Șahtar Donețk cu scorul de 1-0
- Ajax Amsterdam și Dinamo Kiev sunt gata pentru confruntarea directă din play-off-ul Ligii Campionilor
- MINUNE înaintea meciului dintre Ajax Amsterdam și Dinamo Kiev. Abdelhak Nouri s-a trezit din comă după un an
- Benfica Lisabona a obținut o remiză în partida tur din play-off-ul Ligii Campionilor cu PAOK Salonic