Comandantul organizaţiei Stat Islamic din Afganistan, Abu Saad Erhabi, a fost ucis
Comandantul organizaţiei Stat Islamic din Afganistan, Abu Saad Erhabi, a fost ucis împreună cu alţi 10 membri ai grupării, sâmbătă noapte, în timpul unui atac asupra ascunzătorilor lor din regiunea Nangarhar, relatează News.ro, potrivit Digi24.ro.
Anunţul a fost făcut duminică de autorităţile afgane. Operaţiunea întreprinsă de forţele afgane şi străine a fost atât terestră, cât şi aeriană, a transmis într-un comunicat Direcţia Naţională de Securitate din Kabul, citat de Reuters.
O mare cantitate de muniţie şi armanent a fost distrusă în raidurile asupra a două ascunzători ale ISIS.
Agenţia de presă a grupului jihadist, Amaq, nu a comentat şi încă nu a fost emisă o reacţie a misiunii NATO.
Guvernatorul provinciei a spus că Erhabi este al patrulea lider ISIS din Afganistan ucis în ultimul an.
Este dificil de calculat numărul combatanţilor ISIS din Afganistan, pentru că ei schimbă deseori filialele, însă armata SUA estimează că ar fi vorba despre 2.000.
Peste 150 de luptători ai Stat Islamic s-au predat armatei afgane luna aceasta în nord-vestul provinciei Jawzjan.
- O moldoveancă de 18 ani, înjunghiată în Italia. Poliţia a reţinut un suspect (VIDEO)
- Forţele de securitate din Afganistan au pus capăt atacului asupra capitalei Kabul
- Atac cu cuţitul în Franţa! Un bărbat înarmat şi-a ucis sora și mama apoi a rănit grav altă persoană
- COŞMAR pentru un grup de turişti care călătoreau prin Sri Lanka. Maşina în care se aflau, ATACATĂ de un elefant (VIDEO)