FILMUL ACCIDENTULUI în lanţ din sectorul Râşcani al Capitalei, în care trei persoane au fost rănite (VIDEO)
Cursă nebună a unui şofer beat soldată cu 3 maşini avariate şi 4 persoane traumatizate. Un conducător auto a făcut prăpăd pe câteva străzi din sectorul Râşcani, în această dimineaţă. Totul a începutul în momentul care, inspectorii INP, l-au observat cum se deplasa pe contrasens. Au încercat să-l someze, doar că, în loc să se conformeze cerinţelor poliţiştilor, tipul a apăsat pedala de acceleraţie.
Unul din agenţii INP din echipajul respectiv, ne-a povestiti cum s-a petrecut totul.
"Am început să urmăresc automobilul.......manevre periculoase. Nerespectând careva reguli......nu se stopa".
Echipa emisiunii "Unitatea de Gardă" a făcut rost de imaginile video din timpul cursei.
Din secvenţele respective se poate observa momentul în care şoferul a ieşit pe contrasens. Urmărit de oamenii legii, conducătorul a parcurs sensul giratoriu de pe strada Visterniceni şi s-a îndreptat spre strada Petricani. A făcut viraje periculoase printre zeci de maşini, până în momentul în care s-a izbit într-o remorcă a unui tir.
Cu automobilul avariat, tipul a continuat să circule cu viteză excesivă, pe contrasens şi pe trotuar. Până în momentul în care a lovit alte două vehicule care staţionau la semafor.
Impactul a fost atât de puternic, încât una din ele a fost aruncată într-un pilon de electricitate.
"Aşteptam la semafor....fără traume, fără nimic".
Imediat ce au pus mâna pe el, oamenii legii l-au încătuşat. El a fost supus testării alcoolscopice, iar valoarea înregistrată a fost una de 0,83 promile de alcool pur în aerul expirat. În faţa jurnaliştilor, individul nu a fost în stare nici măcar să vorbească.
Şoferul mijlocului de transport de mare tonaj, avariat primul, dar şi cel al BMW-ului, au scăpat nevătămaţi. În schimb, conducătorul autoturismului de model Toyota şi doi pasageri, mama şi cu bebeluşul, au ajuns în stare gravă la spital. De îngrijirea medicilor a avut nevoie şi prietena individului, care s-a aflat lângă el în tot acest timp.
Potrivit ofiţerului de presă al Institutului de Medicină Urgentă, Cristina Gorea, victimele sunt în afara oricărui pericol. Bărbatul are 28 de ani. El ar putea fi vizat într-un dosar penal, iar ulterior amendat şi privat de dreptul de a conduce o unitatea de transport pe un termen de până la 5 ani. Însă, dacă starea victimelor se va agrava, atunci el ar putea ajunge chiar şi după gratii.
- InfoTrafic: Flux majorat de transport în Capitală. Pe ce străzi se circulă cu dificultate
- Evenimente de weekend: Unde să petreci timpul frumos alături de familie în ultima duminică din august
- Andrian Candu despre demonstraţiile din Capitală: Sunt nişte acţiuni organizate de unele partide politice şi susținătorii acestora
- ACCIDENT ÎN LANȚ în Capitală. Un șofer beat a lovit mai multe mașini. Trei persoane rănite (FOTO/VIDEO)