CAMPANIA IGP, LA MICĂUŢI. 61 de elevi cu risc de abandon şcolar au primit rechizite, ghiozdane, haine şi încălţăminte
Embed:
Campania Copil şcolarizat - copil protejat a ajuns şi în comuna Micăuţi din raionul Străşeni. 61 de elevi cu risc de abandon şcolar au primit rechizite, ghiozdane, haine şi încălţăminte. Iniţiativa a fost lansată de către Inspectoratul General al Poliţiei, în comun cu societatea civilă, un club sportiv şi Mitropolia Moldovei. Ei au donat câte jumătate din salariu pentru a face aceşti copii mai fericiţi.
"- Să creşti mare şi să asculţi profesorii. Să ai succes la studii.
- Mulţumesc!
- Ce o să fii când o să creşti mare?
- Nu ştiu.
- Să ai succes la studii şi să înveţi bine."
Copiii s-au bucurat de darurile primite.
"Am primit un ghiozdan şi hăinuţe"
"Astăzi am primit geantă, haine şi rechizite. Una e a surorei fiindcă azi nu a putut să vină şi una pentru mine. O să văd acasă şi o sa vedem deja, o să ne bucurăm tare."
"Am primit cărţi, geantă, am primit ghiozdan, cămaşă, şi încălţăminte. Şi sunt bucuros pentru că am primit atâtea."
Directorul gimnaziului susţine că elevii aveau nevoie de aceste lucruri.
"Toţi copii fac parte din grupul social vulnerabili, copii din familii numeroase şi copii care într-adevăr necesită ajutor. Şi este un dar frumos, aţi văzut pe faţa copiilor bucuria lor", a spus Victor Beţ, directorul Gimnaziului Valentin Slobozenco, satul Micăuţi.
Pentru şeful adjunct al Inspectoratului General al Poliţiei, Gheorghe Cavcaliuc, emoţiile au fost duble atunci când a împărţit darurile, deoarece a făcut-o pentru copiii din localitatea sa de baştină.
"Vreau să spun că ori de câte ori voi putea, eu voi fi alături de consătenii mei, de oamenii de unde mi-au crescut rădăcinile şi îi voi ajuta cu tot ce îmi stă în puteri", a declarat Gheorghe Cavcaliuc, şef-adjunct al Inspectoratului General al Poliţiei al MAI.
Şi preoţii îndeamnă oamenii să nu fie indiferenţi la nevoile altora.
"Am spus-o de mai multe ori, ne pasă de viitorul acestei ţări, ne pasă de copiii noştri şi de asta am considerat că ar trebui să contribuim în ajutorarea acestor care sunt mai trişti ca noi", a afirmat Vitalie Şeremet, preot.
De la începutul campaniei, 1981 de elevi din mai multe raioane au primit lucruri necesare pentru şcoală.

- Fericire transformată în calvar: Află de ce o mamă trebuie să lupte pentru proprii copii și care sunt motivele tatălui
- ȘOCANT. Dans la bară în fața copiilor de 3 și 5 ani. Ce s-a întâmplat cu directorul grădiniței (VIDEO)
- Lucrările mai multor copii de pe ambele maluri ale Nistrului au ajuns la Strasbourg