Marea Britanie a cerut o reuniune a Consiliului de Securitate ONU privind cazul Skripal
Marea Britanie a cerut o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU pentru a discuta despre atacul neurotoxic ce l-a vizat pe fostul spion rus Serghei Skripal, după ce autorităţile au condamnat doi cetăţeni ruşi pentru incident, relatează site-ul agenţiei Dpa, scrie mediafax.ro.
Ambasadorul britanic la ONU, Karen Pierce, a informat că Marea Britanie cere o reuniune a Consiliului de Securitate ONU pentru a discuta despre cazul Skripal.
Premierul Theresa May a informat Parlamenul că ofiţerii de informaţii au adunat suficiente dovezi pentru condamnarea a doi cetăţeni ruşi, acuzaţi că au încercat să îl omoare pe fostul agent secret rus Serghei Skripal şi pe fiica acestuia, Iulia.
Aceasta a acuzat Moscova de diseminarea informaţiei cu privire la acest caz, insistând că Marea Britanie deţine dovezi conform cărora Rusia este responsabilă pentru atacul neurotoxic.
Serghei Skripal, în vârstă de 66 de ani şi fiica sa, Iulia, în vârstă de 33 de ani, au fost otrăviţi cu agentul neurotoxic Noviciok în luna martie.
ROMÂNIA - UE