Ce fel de femeie eşti în funcţie de luna în care te-ai născut
Zodiile se circumscriu temporal din a doua jumătate a unei luni până la prima jumătate a lunii următoare, iar multe voci au contestat această încadrare, considerând că este mai eficace să caracterizezi o persoană nu în funcţie de semnul astrologic, ci de luna în care s-a născut, scrie realitatea.net.
Luna în care te-ai născut îţi spune ce fel de femeie eşti!
Ianuarie
Ianuarie stă sub semnul ambiţiosului Capricorn şi al visătorului Vărsător, două zodii cu puţine caracteristici în comun. Dimpotrivă, femeile născute în luna ianuarie prezintă caracteristici unitare: ele sunt tenace, hotărâte şi îşi descoperă desăvârşirea prin carieră. Cu toate acestea, nu spun „nu” nici dragostei, dar caută întotdeauna în partener un intelect cel puţin egal cu al lor. E greu să le faci pe plac!
Februarie
Ultima lună de iarnă, care vesteşte apropierea primăverii, este încărcată de nostalgie. Tocmai de aceea, femeile născute în februarie sunt romantice, visătoare, gata oricând să se piardă într-o reverie care exclude realitatea rece. Deşi par cele mai blânde suflete de pe pământ (şi chiar sunt), ele pot fi deopotrivă şi imprevizibile: atunci când crezi că le cunoşti, te vor zgudui cu una dintre schimbările lor bruşte de dispoziţie, capricioase precum ultimele adieri îngheţate ale iernii.
Martie
Aşa cum primele raze de soare îţi bat zglobii la geam, şi femeile născute în martie vor intra jucăuşe în viaţa ta. Au un farmec puternic şi o charismă irezistibilă, dar, ca orice vestitoare ale primăverii, au partea lor furtunoasă. Le este greu să îşi exprime sentimentele şi nu îşi dăruiesc inima cu uşurinţă. Deşi sunt tovarăşe excelente de viaţă, va trebui să îţi demonstrezi valoarea înainte de a te onora cu prezenţa lor.
Aprilie
A doua lună de primăvară „încălzeşte” temperamentul nativelor! Femeia din aprilie te va face nebun de fericire cu dragostea sa, dar te va înfricoşa teribil cu furia ei. Nu o enerva şi nici nu te gândi să o trădezi, pentru că firea ei pozitivă și veselă se va transforma deodată într-o tornadă apocaliptică. Loialitatea este importantă pentru această femeie!
Mai
Cea mai frumoasă lună a anului nu putea da naştere decât unei femeie de neuitat! Femeia din mai este fascinantă, comunicativă şi jovială precum adierile de primăvară, dar fierbinte în interior, precum temperaturile ardente ale verii. Loială şi credincioasă principiilor sale, rareori acordă a doua şansă: dacă i-ai greşit în mod fatal, nu vei mai avea loc în viaţa sa.
Iunie
Vara îşi intră în drepturi la fel de temperamentală precum femeia născută în iunie. Curioasă, comunicativă şi plină de viaţă, ea adoră să se distreze şi îl va binecuvânta pe alesul său cu o existenţă palpitantă, în care acesta nu se va plictisi. Directă şi sinceră, va spune totdeauna ceea ce gândeşte şi va detesta din tot sufletul minciunile şi înşelătoriile.
Iulie
Femeia născută în cea mai caldă lună a verii este un adevărat mister. Frumuseţea ei o egalează pe cea a florilor, iar dulceaţa sufletului său nu poate fi întrecută nici măcar de fructele pârguite ale anotimpului cald. În ciuda înfăţişării sale amabile şi joviale, ea ascunde un suflet fierbinte, pe care nu îţi recomandăm să îl răneşti, pentru că va trebui să înveţi să trăieşti fără ea: crede-ne, este aproape o misiune imposibilă.
August
Strălucitoare, mereu în centrul atenţiei, cu forme voluptuoase şi de o frumuseţe sălbatică, femeia din august a reţinut în firea sa toată căldura verii, dar şi factorul de atracţie irezistibil al anotimpului torid. Adoră să râdă şi uneori e crudă atunci când se amuză pe seama celorlalţi, deşi va trebui să reţii că nu o face niciodată intenţionat, având un suflet generos şi cald. Nu te pune în calea ei şi nu o desconsidera: nu te va urmări să se răzbune, ci te va îngropa sub indiferenţa ei.
Septembrie
Vara s-a sfârşit, dar toamna este încă plăcută, la fel ca şi caracterul femeilor născute în septembrie. Amabile şi drăguţe, ele sunt prietene pe care te poţi baza şi partenere la fel de loiale. Visează la relaţii lungi şi împlinite, dar sunt şi disciplinate şi vor face eforturi pentru ca povestea lor de dragoste să funcţioneze. Sunt însă destul de pretenţioase şi caută calităţi de seamă în omul pe care îl vor alege.
Octombrie
Vremea se răceşte, la fel și caracterul femeii născute în octombrie. La prima vedere, nativele sunt la fel de puternice precum o Wonder Woman: rareori plâng şi încă şi mai puţin îşi deschid sufletul în faţa celorlalţi. Au însă o inimă caldă, pe care o protejează cu acest zid (aproape) indestructibil. Bărbaţii sunt fascinaţi de puterea lor, iar femeile le invidiază cel mai adesea.
Noiembrie
Atenţie: ai de-a face cu unul dintre cele mai puternice caractere ale zodiacului. Dacă afară natura îşi aşteaptă moartea tomnatică, sufletul nativei s-a oţelit cu un strat de misticism, care o îndeamnă să mediteze curajoasă la legile firii. Fascinante şi magnetice, femeile născut în noiembrie au o intuiţie puternică şi ştiu să se apere ca nimeni altele. Nici să nu îndrăzneşti să le treci pe dinainte!
Decembrie
Poate că în calendar anunţă anotimpul îngheţat, dar decembrie este în acelaşi timp luna cadourilor şi a sărbătorilor de iarnă. Nativa a întruchipat toate caracteristicile lunii: bună ca pâinea caldă, poate preschimba dispoziţia oricui şi are parte de protecţie divină. Cu toate acestea, e uneori nerăbdătoare şi destul de înfricoşătoare atunci când îşi doreşte ceva, motiv pentru care cel mai adesea ocupă poziţia de câştigătoare în viaţă
- CAZ ŞOCANT. O femeie de 29 de ani a murit pe masa de operație, în timpul unei proceduri de mărire a posteriorului
- Momentul dramatic în care o femeie este salvată de la înec (FOTO)
- FĂRĂ MILĂ. Câine târât de stăpână pe stradă. Animalul nu mai mişca (VIDEO ŞOCANT)
- O femeie din SUA a vrut să fugă de poliție conducând cu 160 km/h. Pe bancheta din spate se afla copilul ei de câteva luni