Emirul Qatarului Tamim bin Hamad al Thani promite investiţii de 10 miliarde de euro în Germania
Aceste promisiuni se adaugă celor aproximativ 25 de miliarde de euro pe care Qatarul le-a investit deja într-o serie de mari companii germane, precum Volkswagen sau Deutsche Bank.
"Pentru a ne exprima încrederea în soliditatea şi importanţa economiei germane, anunţăm intenţia Qatarului de a investi 10 miliarde de euro în economia germană în următorii cinci ani", a anunţat Tamim bin Hamad al Thani, cu prilejul deschiderii unui forum economic Qatar-Germania, alături de cancelarul Angela Merkel.
Investiţiile Qatarului ar urma să vizeze sectoarele automobilelor, tehnologiei şi băncilor, trei piloni tradiţionali ai economiei germane. Însă, potrivit cotidianului financiar german Handelsblatt, Qatarul este interesat în special în reţeaua de IMM-uri germane "Mittelstand", considerate motorul primei economii europene.
Germania este principalul partener economic european al Qatarului. Volumul schimburilor comerciale dintre cele două ţări s-a dublat după 2011, ajungând la 2,8 miliarde euro în 2017.
Vineri, cancelarul Angela Merkel a confirmat intenţia Germaniei de a construi un terminal de gaze naturale lichefiate (GNL), în condiţiile în care Qatarul este cel mai mare exportator mondial de GNL.
"Din punctul meu de vedere, sectorul energiei oferă un potenţial considerabil pentru extinderea legăturilor economice", le-a spus Merkel participanţilor la forumul economic.
Angela Merkel a subliniat că Germania este legată deja de terminalele de GNL din Olanda, Belgia şi Polonia, dar Guvernul de la Berlin vrea să extindă reţeaua de GNL din Germania. În acest sens, companiile germane analizează posibilitatea construirii unui terminal de GNL.