Ion Sterian: Gazoductul Ungheni-Chişinău va crea concurenţă pe piaţa energetică din Moldova. Va contribui la ieftiniri
Gazoductul Ungheni-Chişinău va crea concurenţă pe piaţa energetică din Moldova, fapt care va contribui la ieftiniri. Declaraţiile au fost făcute de preşedintele Transgaz România, Ion Sterian, în exclusivitate, la emisiunea Fabrika.
"Este o securizare a aprovizionării cu gaze a Republicii Moldova. Câştigă consumatorul final din Republica Moldova, fie că-i casnic sau că este industrial", a spus preşedintele Transgaz România, Ion Sterian.
Ion Sterian a anunţat că licitaţia va fi lansată săptămâna viitoare, iar la concurs se pot înregistra firme de pe ambele maluri ale Prutului. Lucrările de construcţie ar putea începe chiar din luna octombrie.
"Dispunem de sursa financiară de a investi această sumă, până la 90 de milioane de euro, în construirea gazoductului. Gazele vor veni aici, şi iarna, când sunt temperaturile mari, consumatorul casnic va avea gaze, căldură, apă caldă. Industria va funcţiona. Îmi doresc să crească investiţiile aici", a spus preşedintele Transgaz România, Ion Sterian.
În cadrul aceleaşi emisiuni, ministrul Economiei a declarat că gazoductul este un instrument adiţional pentru a negocia preţul gazului cu furnizorii.
"Vom avea doar de colectat beneficii în urma negocierilor şi în urma diferitor oferte, diferitor alternative. Am încurajat să analizeze şi potenţialul companiilor noastre şi îmi doresc să văd companiile noastre câştigătoare", a spus ministrul Economiei şi Infrastructurii
Expertul economic Roman Chirică susţine că proiectul va atrage investitori străini şi va depolitiza subiectul gazelor.
"Multe campanii electorale erau că dacă nu votăm cu partidele pro-ruse nu vom avea gaz la iarnă. Subiectul se depolitizează complet, acum trece în zona exclusivă a raporturilor comerciale", a spus expertul economic, Roman Chircă.
În această săptămână, la Chişinău, a fost semnat contractul final de achiziţionare a Întreprinderii de Stat Vestmoldtransgaz de către Transgaz România, care a preluat astfel şi construcţia gazoductului Ungheni-Chişinău. Conducta va fi pusă în funcţiune până la sfârşitul anului 2019. Aceasta va avea o lungime de 120 de kilometri şi capacitatea de a transporta anual circa 1,5 miliarde de metri cubi de gaze naturale din România în Republica Moldova.