ALBOT, EROUL, A REVENIT ACASĂ: Tenismanul a fost întâmpinat cu urale la aeroport
Tenismanul Radu Albot a fost întâmpinat ca un erou la Aeroportul Internaţional Chişinău după ce a obţinut cea mai mare performanţă pentru tenisul moldovenesc.
Pe semifinalistul probei masculine de dublu la ultimul turneu de Mare Şlem al anului, US Open, l-au aşteptat zeci de persoane, printre care părinţii, prietenii, membri ai Federaţiei Naționale de Tenis, dar şi suporteri de toate vârstele. Aceştia i-au scandat numele şi l-au asaltat pentru a face poze, iar Radu le-a împărţit autografe.
"Este foarte plăcut să vii acasă să fii întâmpinat de prieteni şi chiar la aeroport să îţi fie scandat numele. Este destul de plăcut să ajungi într-o fază atât de avansată la un turneu de Mare Şlem. Mă bucur că am ajuns în a doua săptămână de concurs. Păcat că am pierdut, însă dacă cineva era să-mi spună la începutul turneului că voi ajunge în semifinale eram să fiu de acord. Aşa că sunt mândru de rezultatul obţinut", a spus tenismanul, Radu Albot.
"Să ajungi în semifinale la un turneu de Mare Şlem este o performanţă extraordinară şi putea să o obţină doar un erou cum este Radu. Surpriza pe care ne-a făcut-o Radu nu va rămâne nerăsplătită", a spus preşedintele FM de Tenis, Ceslav Ciurii.
Radu Albot a ajuns în semifinalele prestigioasei competiţii US Open la proba masculină de dublu, în tandem cu tunisianul Malek Jaziri. Tenismanul moldovean povesteşte că nu se aştepta la o asemenea performanţă alături de partenerul său şi că aveau procurate bilete pentru a se întoarce acasă mai din timp.
"Am avut bilet de avion mai devreme, dar nimeni nu se gândea că vom ajunge aşa departe şi am fost nevoiţi să schimbăm biletele" a spus tenismanul, Radu Albot.
După ce a reuşit performanţa carierei sale de până acum şi a revenit acasă, Radu Albot este gata să facă un pas important în viaţa personală şi să joace nunta.
"Doina mereu este alături de mine. Mă susţine nu numai atunci când câştig, dar şi atunci când pierd, iar asta este mult mai important. Când fac pasul cel mare încă nu ştiu, nu am discutat cu ea, dar, cu siguranţă, ea este aleasa inimii mele. Cu data nunţii ne decidem mai târziu", a spus tenismanul, Radu Albot.
Perechea moldo-tunisiană Radu Albot/Malek Jaziri a fost eliminată din semifinalele turneului de dublu masculin la US Open de către duetul polono-brazilian Lukas Kubot/Marcelo Melo.
Până în această fază a competiţiei însă, cei doi au avut un parcurs de senzaţie, reuşind să-i învingă chiar pe campionii de anul trecut, tandemul româno-olandez Horia Tecău/Jean-Julien Rojer.
Albot şi Jaziri şi-au asigurat astfel un cec în valoare de 166 de mii 400 de dolari şi 720 de puncte în clasamentul ATP pentru proba de dublu.
Moldoveanul a mai încasat 54 de mii de dolari pentru participarea în primul tur al probei de simplu. El a fost eliminat în runda inaugurală de australianul Nick Kyrgios.