PRIMUL PUNCT. Moldova-Belarus, scor 0-0 (GALERIE FOTO)
Embed:
Naţionala de fotbal a Republicii Moldova a obţinut primul punct în Liga Naţiunilor! Tricolorii au remizat aseară la Chişinău cu echipa Belarusului, scor 0-0.
Ai noştri au început mai bine meciul şi au ratat prima ocazie de a înscrie în minutul 11 prin atacantul Ion Nicolăescu. Acesta a tras la poartă din interiorul careului, însă portarul advers a fost la post.
Tricolorii au putut da lovitura şi în prelungiri, având două ocazii uriaşe de a înscrie. Mai întâi, Damaşcan a scăpat singur cu portarul, însă fără succes. Imediat la faza următoare, după o lovitură de colț, căpitanul Epureanu a reluat cu capul, însă balonul a trecut puţin peste poartă.
"Eu nu înţeleg ce-am făcut în faţa lui Dumnezeu, dar până când nu avem noroc. Chiar şi în meciul cu care l-am jucat catastrofal în Luxemburg, după 30 de minute am avut trei ocazii clare. Nu putem să marcăm. Am dat maximum. Am încercat să luăm trei puncte azi. Un pic nu am avut noroc, dar sper că cu o astfel de atitudine să întoarcem norocul cu faţa la noi", a spus Alexandru Epureanu, căpitan Moldova.
"Din păcate, cu gust amar, pentru că am avut multe ocazii pe care am putut să le fructificăm chiar şi în ultima secundă. Nu ştiu. Ceva nu ne ajunge. Am vrut să ne revanşăm faţă de suporteri, pentru că meciul ce l-am jucat în Luxemburg a fost o catastrofă pentru noi", a spus Radu Gânsari, fotbalist Moldova.
Echipa noastră națională nu a pierdut într-un meci oficial pentru prima dată după un an şi jumătate. Tot în această perioadă, tricolorii nu au marcat în partidele oficiale.
În celălalt meci al grupei a 2-a a Ligii D, Luxemburgul a învins în deplasare pe San Marino cu 3-0.
Astfel, după 2 etape disputate în Liga Naţiunilor, reprezentativa ţării noastre este pe locul trei în grupa a 2-a a Ligii D cu 1 punct la activ, iar calificarea în play-off-ul Ligii D deja este foarte complicată.
"Evident. Va fi foarte greu, dar am mai spus-o: trebuie să credem în propriile puteri, pentru că trebuie să recunoaştem că nu suntem o echipă. Începând cu mine, trebuie să credem şi să luptăm unul pentru altul", a spus Artur Ioniţă, fotbalist Moldova.
"Şansele din păcate sunt mai mici. Din păcate, nu a fost insiprat Damaşcan. În aşa momente nu se şutează spre poartă. Se driblează portarul şi atunci sau 11 metri sau în poarta goală trimiţi mingea. Şi acelaşi Epureanu cu capul. Să ai 2 ocazii în minutul 93. Cred că nu am întors soarta spre noi", a afirmat Alexandru Spiridon, selecţioner Moldova.
Tricolorii moldoveni va juca următoarea partidă din cadrul Ligii Națiunilor la 12 octombrie cu San Marino.
Meciul va avea loc pe stadionul Zimbru din Capitală cu începere de la 21:45 și va putea fi urmărit în direct pe Prime.

- "TRICOLORII" SUNT ÎNCREZĂTORI: Partida va fi arbitrată de irlandezul Robert Harvey
- O nouă tentativă pentru tricolori. Naţionala Moldovei va întâlni echipa Belarusului
- VOR SĂ SPELE RUŞINEA. Tricolorii se pregătesc de meciul cu echipa Belarusului
- Ministrul Chiril Gaburici: Relaţiile dintre SUA şi Moldova vor fi mai strânse şi mai productive