Angela Merkel: Migraţia este cea mai mare provocare pentru viitorul UE
foto: publika.md
Cancelarul german Angela Merkel a declarat miercuri că migraţia este cea mai mare provocare pentru viitorul Uniunii Europene, scrie agerpres.ro.
''Această provocare îmi pare semnificativ mai importantă pentru viitorul coeziunii Uniunii Europene decât cea cu care ne-am confruntat în timpul crizei din zona euro'', a apreciat Merkel într-un discurs în parlamentul german.
Totodată, potrivit Reuters, cancelarul german a făcut apel la statele membre ale Uniunii Europene să dea dovadă de solidaritate pentru a se asigura că agenţia europeană de protecţie a frontierelor, FRONTEX, are suficiente atribuţii pentru a fi eficientă şi pentru a contribui la stoparea imigraţiei, în linie cu planurile Comisiei Europene.
''Problema combaterii migraţiei ilegale implică faptul că trebuie să consolidăm protecţia la graniţele exterioare... aceasta înseamnă totodată că ţările care au o frontieră externă trebuie să renunţe la o parte din responsabilităţile lor naţionale'', a continuat Merkel. ''Aceasta presupune un anumit grad de solidaritate, este vorba despre oameni care vin la noi (...) este datoria noastră de a face posibilă migraţia legală pentru a ajuta ţările aflate în nevoie'', a adăugat ea.

- Întâlnire Emmanuel Macron-Angela Merkel la Paris, la începutul lunii septembrie
- Criză umanitară. Merkel şi Trump sunt îngrijoraţi de situaţia din Siria
- Opinia cancelarului german, Angela Merkel referitor la riscurile MIGRAȚIEI ILEGALE
- Merkel salută candidatura lui Manfred Weber la preşedinţia Comisiei Europene