Peste 1,7 milioane de oameni, evacuaţi din calea uraganului Florence. Viteza vântului depăşeşte 220 km/h
Uraganul Florence devine tot mai puternic pe măsură ce se apropie de coasta de est a Statelor Unite. Acum este de categoria 4 din 5, cu o viteză a vântului ce depăşeşte 220 de kilometri pe oră. 1,7 milioane de oameni au primit, până acum, ordine de evacuare. Iar în Oceanul Atlantic s-au format alte două furtuni care se îndreaptă, şi ele, către coasta de est a Statelor Unite, scrie Digi24.ro.
Încă 700.000 de oameni au primit ordine de evacuare din calea uraganului Florence, la o zi după ce un milion de locuitori din Carolina de Sud, Carolina de Nord şi Virginia au fost anunţaţi că trebuie să plece.
Oamenii se pregătesc de dezastru. Au golit supermarketurile şi au stat la cozi imense, ca sp-şi alimenteze maşinile cu benzină.
Sunt evacuate şi animalele din adăposturile aflate în zona în care va ajunge furtuna.
Casele şi magazinele au fost baricadate, pentru rezista rafalelor de vânt de peste 220 de kilometri pe oră. Specialiştii estimează că uraganul va produce o creştere a nivelului oceanului de până la 4 metri. Iar pericolul nu se limitează la zona de coastă. Florence vine cu ploi care pot provoca inundaţii imense.
Preşedintele Statelor Unite a promis că administraţia sa nu va scuti niciun efort pentru a-i ajuta pe oameni.
Donald Trump, preşedintele SUA: Nu facem economie la nimic. Sutem complet pregătiţi. Va fi o furtună foarte mare, mai mare decât am văzut de decenii. Cantități extraordinare de apă.
Brock Long, coordonator Situaţii de Urgenţă: Curentul electric va fi întrerupt săptămâni. Veţi fi evacuaţi din casele voastre şi vor fi inundaţii şi în zonele din interior. Pericolul va fi la nivel de state întregi.
Donald Trump, preşedintele SUA: Orice sumă de bani, vom face orice este nevoie.
Format în largul Oceanului Atlantic, uraganul a crescut de la nivelul 2 la 4 în doar câteva ore. Cel mai probabil, va ajunge la 5 până în momentul în care va atinge Statele Unite. Se estimează că va produce pagube de zeci de miliarde de dolari.
Externe