Amenzi de peste 376.000 de lei pentru frizeri şi cosmetologi, aplicate de Fisc
Peste 70 de frizeri şi cosmetologi au fost sancţionaţi de Serviciul Fiscal în perioada estivală pentru încălcări de ordin fiscal. Prin urmare, au fost aplicate amenzi în valoare de 376.200 de lei.
"În temeiul informației disponibile, SFS a examinat (la nivel de țară) indicatorii declarați în primele 4 luni ale anului 2018 ai 771 de agenți economici din această sferă de activitate, fiind identificate riscurile de neconformare.
Drept rezultat, în vederea asigurării unei administrări fiscale eficiente în partea ce ține de respectarea prevederilor legislației în vigoare, SFS a demarat în mediul agenților economici prestatori de servicii cosmetologice și de frizer acțiuni de conformare.
La 71 dintre aceștia au fost efectuate vizite fiscale; 7 contribuabili (cu grad de risc sporit) au fost monitorizați prin prisma controalelor fiscale faptice zilnice pe o perioadă de 2 săptămâni; activitatea a 120 de contribuabili a fost supusă controalelor fiscale operative, drept rezultat al cărora în cazul a 70 de contribuabili au fost stabilite încălcări de ordin fiscal și contravențional, aplicându-se sancțiuni în sumă de 376 200 lei; activitatea unui contribuabil a fost monitorizată prin prisma postului fiscal staționar.
Acțiunile de monitorizare a contribuabililor prestatori de servicii cosmetologice și de frizer vor continua până la finele anului 2018.
În acest context, SFS îndeamnă toți contribuabilii să se conformeze prevederilor legislației în vigoare", se precizează într-un comunicat al Serviciului Fiscal.
- Nici o zi fără încălcări. Situaţia la frontieră, în ultimele 24 de ore
- LEGEA ANTIFUMAT ADUCE BANI. Câte amenzi au primit fumătorii moldoveni în ultimele șase luni
- Situaţia la frontieră, în ultimele 24 de ore: patru persoane aflate în conflict cu legea și două mijloace de transport, reținute
- Vânzătorii de flori, sub lupa Serviciului Fiscal de Stat. Au fost aplicate amenzi de peste 80.000 de lei