Dezasamblau plăcuţe de înmatriculare şi şantajau proprietarii. Un cuplu riscă până la şapte ani de închisoare
Un cuplu cu vârsta de 38 de ani, domiciliaţi în raionul Soroca, sunt cercetaţi penal pentru comiterea infracţiunilor de furt şi şantaj.
Timp de aproximativ un an, procurorii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale au documentat acţiunile suspecţilor care urmărind scopul dobândirii bunurilor altei persoane prin şantaj, dezasamblau plăcuţele de înmatriculare de la autoturisme, preponderent înmatriculate în străinătate, restabilirea cărora este costisitoare.
Ulterior, învinuiţii ameninţau victimele cu deteriorarea acestora, cerându-le să le transmită mijloace financiare, în sumă de la 600 la 1000 de lei, prin intermediul conturilor electronice de tip QIWI, pentru restituirea plăcuţelor.
Au fost stabilite peste 160 de asemenea fapte, comise în municipiile Chişinău şi Bălţi, raioanele Drochia, Soroca, Rîşcani, Sîngerei, Teleneşti, Orhei, Hînceşti, Taraclia, Cimişlia, puse în sarcina suspecţilor.
Ca rezultat al acţiunilor procesuale efectuate, la 11 septembrie 2018, în oraşul Orhei, făptuitorii au fost reţinuţi, iar o parte din plăcuţele de înmatriculare sustrase au fost recuperate, acestea urmând a fi restituite proprietarilor.
Învinuiţii, care şi-au recunoscut pe deplin vinovăţia, riscă pedeapsă cu închisoare de la 5 la 7 ani, cu amendă în mărime de la 42.000 la 67.500 de lei.
Cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor circumstanţelor faptelor investigate, dar şi în scopul verificării implicării învinuiţilor în săvârşirea altor infracţiuni analogice semnalate.
Actualitate
- Membru al grupului Pussy Riot, în stare critică la spital după ce ar fi fost otrăvit
- Procurorii suedezi au arestat o persoană suspectată de furtul bijuteriilor familiei regale
- Femeie atacată în stradă de un minor din Şoldăneşti. I-a smuls geanta şi a dat bir cu fugiţii
- "Un diavol în piele de om". Un copil de doar două luni, salvat din ghearele unui tată criminal