JABARI BIRD, ARESTAT. Baschetbalistul este acuzat că a agresat o tânără
Baschetbalistul echipei, Boston Celtics, Jabari Bird, a fost arestat pentru agresarea şi sechestrarea unei femei. Informaţia a fost conformată de clubul din statul Massachusetts.
Unele surse indică faptul că femeia ar fi fost iubita sportivului. Ancheta este în desfășurare, iar jucătorul a fost deja audiat de o instanță.
În vârstă de 24, Bird şi-a prezentat scuze familiei, clubului, coechipierilor, suporterilor şi conducerii NBA şi a precizat că informaţiile care au fost publicate nu reflectă realitatea.
Conform cotidianului USA Today, baschetbalistul este acuzat că a lovit cu piciorul şi a strâns de gât, de până la 12 ori, o tânără care şi-a pierdut cunoştinţa şi a fost sechestrată în apartamentul său.
Femeia a putut scăpa doar după ce Bird a adormit. Ea s-a deplasat apoi la un comisariat de poliţie pentru a depune plângere, înainte de a fi spitalizată.
Bird, al cărui salariu se ridică în acest sezon la 1,35 milioane de dolari, a fost pus în libertate după plata unei cauţiuni de 100 de mii de dolari, iar apoi s-a internat într-un spital pentru a efectua o evaluare medicală.