Manechinele virtuale fac valuri în industria publicităţii. De ce sunt îngrijorați specialiștii
Fotomodelele create pe computer îşi fac simţită prezenţa tot mai mult în domeniul publicităţii. În aceste condiţii, multe modele reale, în plină activitate, îşi arată îngrijorarea în legătură cu impactul pe care acest lucru îl poate avea pentru viitorul industriei.
Margot, Shudu şi Zhi sunt protagonistele unei campanii publicitare, iniţiată de compania franceză Balmain, achiziţionată în 2016 de un fond de investiţii, care este susţinut de emirul Qatarului. Cele trei au fost prezentate într-o serie de imagini, publicate pe contul de Instagram al firmei Balmain, provocând reacţii "vii" din partea comentatorilor.
Pentru respectiva campanie publicitară a lucrat fotograful Cameron-James Willson, care a ajuns cunoscut după ce Shudu, pe care o numea "primul supermodel digital", a adunat mai bine de 144 de mii de "followeri", pe Instagram.
Povestea ei a ajuns celebră, după ce compania de cosmetice a Rihannei, "Fenty Beauty", i-a preluat o imagine.