Aleşii poporului vor petrece sărbătorile de Paşti în familie
Puţini dintre ei au postit. Şi asta - pentru că nu le permite sănătatea, spun ei. Au păcătuit omeneşte, dar aşteaptă nu nerăbdare Paştele, să guste din bucatele tradiţionale pregătite de soţiile lor.
Vorbim despre aleşii poporului. Sărbătorile pascale, spun ei, le vor petrece în familie, iar pe masa de sărbătoare vor avea asemeni fiecărui creştin bucate tradiţionale: ouă roşii, cozonac şi friptură de miel.
Marian Lupu recunoaşte că nu este un creştin ideal, "dar nici nu sunt un păcătos înrăit". "Sunt un om normal ca mulţi, mulţi, alţii. Din când, în când mai păcătuiesc şi eu. Cu spovedania o las la o parte. În cadrul spovedaniei eu discut direct cu domnul Dumnezeu şi nu avem nevoie de intermendiari", adaugă liderul PD.
"Voi fi la slujba de înviere, după care în familie. Sigur că voi ciocni ouă roşii, poate şi verzi. Eu aş vrea ca iepuraşul să le aducă politicienilor din R. Moldova mai multă raţiune şi mai multă bunătate", declară şi Vlad Filat, liderul PLDM.
Vladimir Voronin, preşedintele PCRM susţine însă că "toţi avem păcate şi nu puţine şi suntem obligaţi înainte de Paşti să ne cerem iertare cu aceste păcate". "Dar postul ţin, iacă săptămâna aceasta, Săptămâna Patimelor, prima săptămână am ţinut post, de două ori m-am împărtăşat. Mă strădui să ne iert păcatele pe care le-am săvârşit", precizează acesta.
Amintim că la 24 aprilie, creştinii vor sărbători Învierea Domnului.