Plajele Mării Negre din România şi Ucraina, invadate de MEDUZE. Peste 500 de oameni s-au ales cu arsuri pe piele
Plajele Mării Negre din România şi Ucraina au fost invadate de meduze. La Odesa, peste 500 de oameni s-au ales cu arsuri şi iritații pe piele după ce s-au atins de ele. Majoritatea victimelor au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Oamenii care se odihnesc pe litoralul din Ucraina spun că de câteva zile animalele marine pot fi văzute la fiecare pas, atât în apă, cât şi pe uscat.
Presa din România nu menţionează dacă vreo persoană a avut de suferit din cauza lor. Specialiştii din cele două ţări au stabilit că plajele au fost invadate de meduze albastre, numite ştiinţific "Rhizostoma pulmo".
Această specie îşi face simţită prezenţa mai ales toamna, când apa Mării Negre este mai caldă. Ele nu trebuie atinse în niciun caz, întrucât pot elimina o substanţă care provoacă alergii, arsuri şi iritații ale pielii.